Thursday , April 25 2024

Campania de vaccinare anti-Covid continuă la Suceava cu persoanele trecute de 65 de ani și cei cu boli cronice

Locuri libere pentru programare sunt, în perioada următoare, la centrele de vaccinare din Siret și Vatra Dornei

În timp ce toate persoanele care efectuează activități esențiale au fost reprogramate peste zece zile pentru prima doză de vaccin anti-Covid 19, vaccinarea în județul nostru continuă cu persoanele trecute de 65 de ani și cu cele diagnosticate cu boli cornice, indiferent de vârstă. ”Până în momentul de față, în total, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 14.937 persoane cu doza I si 1.120 persoane cu doza a II-a. Pentru data de 28 ianuarie , pe raza județului Suceava s-au înscris 876 persoane cu vârsta peste 65 ani, persoane cu boli cronice, indiferent de vârstă, în vederea vaccinării împotriva Sars-Cov2”, a explicat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava.

Persoanele care aveau programare în perioada 28 ianuarie-11 februarie vor fi reprogramate cu zece zile mai târziu, în aceleași centre și la aceeași oră.

În judeţul Suceava pentru următoarele șapte zile a fost programat pentru vaccinare împotriva Sars_Cov2 un număr de 4.763 de persoane. Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele șapte zile, singurele centre de vaccinare unde mai sunt sloturi disponibile fiind cele de la Spitalul Orăşenesc Siret şi cel de la Stadionul Vatra Dornei. ”Reamintim că programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii, cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv”, a completat Gabriela Băncilă. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …