Alte stiri
Primăria caută iar constructori pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
acum 27 mins
Peste 3 miliarde de lei vechi (321.160 RON) au plătit în ultimii ani fălticenenii, din bugetul public, către SC PDE Strategii și Investiții SRL Buzău pentru “servicii de consultanță în dezvoltare”, “strategie locală privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilități publice”, pixuri și agende. Cel mai “interesant” contract poate fi considerat cel prin care primarul Fălticeniului, Cătălin Coman a dat în 2014 firmei buzoiene 134.000 lei pentru “închiriere copiatoare”. Așa după cum OBIECTIV a scris luni, buzoienii cu mare trecere la pesediștii suceveni au încasat și vreo 90.000 de euro de la Consiliul Județean Suceava, condus atunci de Cătălin Nechifor, pentru tipărirea unui ghid turistic total agramat, plătit în mare parte din bani europeni
Pe acest fond, cu experiența deja certificată de administrația social-democrată fălticeneană, SC PDE Strategii și Investiții SRL Buzău a obținut contractul oferit de Consiliul Județean Suceava, condus atunci de social-democratul Ioan Cătălin Nechifor, pentru editarea unui ghid turistic, introdus cumva în programul Regio – “O clădire de patrimoniu – Muzeu pentru mileniul III”. S-ar fi făcut și un fel de negociere, contribuția CJ fiind de 10%, cea europeană de 90%, prețul unui volum ar fi fost de 2 euro. Tirajul comandat și achitat a fost de 40.000 de volume, ații spun că ar fi vorba despre 45.000 de volume. La aceste cifre, mai mari ori mai mici, este clar că firma din Buzău ar fi dat o bună lovitură, chiar și în condițiile în care și-ar fi făcut treaba excelent. Din păcate, publicația, cum am arătat deja și cum reluăm prezentarea ei cu această ocazie, se înscrie în lista scurtă a celor mai proaste materiale de prezentare turistică tipărite vreodată în România.
Gheorghe Flutur: “Dacă sunt erori, acestea sunt regretabile, iar cine este vinovat o să răspundă”
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, un promotor extrem de insistent al brand-ului “Bucovina”, nu credea ieri că o asemenea catastrofă de marketing s-a putut produce în cei patru ani în care a lipsit de la cârma CJ.
“Am fost semnalat de un coleg al dumneavoastră din presă și am cerut retragerea acestor ghiduri pentru public. S-au strecurat acolo niște regretabile greșeli. Am cerut printr-o dispoziție secretarului județului să verifice dacă procedurile s-au respectat și în momentul în care voi avea mai multe informații vă voi spune despre ce este vorba. Este un ghid a cărui valoare a fost de aproximativ 50.000 de lei, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean Suceava în luna martie a acestui an”, a declarat Gheorghe Flutur
“Nu sunt de acord cu așa ceva. Chiar dacă sunt niște erori, trebuie să existe filtre și cei care dau bun de tipar trebuie să se uite de zece ori până se rezolvă aceste probleme. Mai ales că scopul unui astfel de material este să facă reclamă pozitivă, nu să râdă lumea de tine”, a spus Flutur, care a adăugat că la întâlnirea pe care a avut-o cu asociațiile de turism din Bucovina s-au mai ridicat astfel de probleme pornite din inițiative private, care au publicat așa-zise ghiduri turistice cu texte agramate, care conțin traduceri defectuoase și care pot provoca prejudicii uriașe.
“Am atenționat salariații care s-au ocupat de redactarea acestui ghid și când voi avea mai multe informații le voi spune. Este absolut regretabil și vă asigur că vom fi foarte atenți. Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar cine a greșit sigur că va plăti”, a transmis președintele Consiliului Județean.
Gheorghe Flutur a precizat că acest ghid a fost finanțat de Consiliul Județean în cadrul proiectului mare de modernizare a Muzeului Bucovinei. “Din informațiile pe care le am, aceste ghiduri au fost plătite de Consiliul Județean Suceava”, a mai spus Gheorghe Flutur, care așteaptă o informare din partea secretarului județului, pentru a vedea despre ce este vorba. “Dacă sunt erori, acestea sunt regretabile și nouă ne pare rău, dar cine este vinovat o să răspundă”, a avertizat președintele Consiliului Județean Suceava, arătând că este o “învățătură de minte pentru ceea ce se va întâmpla în perioada următoare”. Flutur a mai spus că ar fi trebuit să existe minimum patru ochi care să dea bunul de tipar. Aceștia nu au fost încă identificați, însă numele lor vor fi făcute publice “la momentul potrivit”. “Așa cum ne mișcăm foarte repede pe domeniile de construcție în acest județ și pe celelalte proiecte, ne mișcăm pe toate proiectele, ca să fie bine”, a concluzionat președintele Consiliului Județean.
Zeci de mii de euro cheltuiți degeaba pentru un ghid al Bucovinei plin de enormități
Câteva zeci de mii de euro s-au cheltuit, într-un program cu finanțare majoritar europeană, pentru editarea unei broșuri de dimensiuni mai ample, scrisă în patru limbi, cu fotografii de o relativă calitate, denumită Ghid Turistic – Bucovina.
Această publicație, tipărită în 40.000 de exemplare (unele surse spun că ar fi vorba chiar de 45.000 de cărțulii, fiecare conținând 110 pagini, inclusiv coperțile, n.r.), este, potrivit primei coperți, tipărită prin intermediul programului “Regio – inițiativă locală. Dezvoltare regională”. Pe lângă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, sunt, potrivit copertei, parteneri la acest important proiect de promovare a Bucovinei: Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Guvernul României, Consiliul Județean Suceava și entitatea denumită “Instrumente Structurale 2007 – 2013”.
Oferta Consiliului Județean Suceava de punere în operă a acestui proiect inițiat de “specialiștii” în proiecte din cadrul structurii executive județene a fost preluată de firma SC PDE Strategii și Investiții SRL Buzău, cu punct de lucru în București. Respectivul volum, care ar fi trebuit să fie oferit gratuit prin toate punctele de promovare turistică din Europa, unde, dacă cineva nu înțelege limba română, găsește informații în limba egleză ori în limba germană ori chiar limba rusă, este plin de erori. Astfel, Mănăstirea Putna ilustrează Mănăstirea Bogdana, cu aceleași fotografii sunt recomandate atât Rădăuțiul, cât și Siretul, la “cea mai mare colecție de autor din țară”, Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, sunt adăpostiți “300 de sculptori”, nu de sculpturi, mari gafe ortografice, plus reluarea în paginația volumului, fără nicio justificare, a unor paragrafe de pe o pagină pe alta, acestea fiind doar câteva dintre cele mai vizibile aspecte care denotă lipsa totală de interes din partea autorilor și editorilor pentru a tipări un ghid al Bucovinei cu adevărat util. (Neculai ROSCA)
Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …