Friday , April 26 2024

Burse școlare pentru elevii suceveni, aprobate la ultima ședință a CL Suceava

Primăria Suceava va acorda burse școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar din municipiul reședință de județ, în acest an, conform unui proiect de hotărâre aprobate la recenta ședință a Consiliului Local Suceava din data de 27 februarie. Astfel, potrivit proiectului adoptat, de o bursă de performanță de 100 de lei să vor beneficieze elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, competiții școlare și concursuri școlare naționale.

Bursa de merit de 80 de lei pe lună va fi pentru elevii cu rezultate bune adjudecate la olimpiade, competiții școlare și concursuri școlare la nivel județean. Bursa de studiu, de 60 de lei pe lună se va acorda elevilor din familii cu venituri mici, iar bursa de ajutor social, tot de 60 de lei pe lună, se va da elevilor care se încadrează în categoriile sociale defavorizate, precum orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învață în altă localitate sau elevi cu situații materiale grele. Potrivit celor spuse de primarul Ion Lungu într-o conferință de presă, în bugetul local a fost prevăzută o sumă de 570.000 de lei cu această destinație. Este de menționat că Ion Lungu a precizat că și în 2020, din Fondul de rezervă, 550.000 de lei vor lua calea premierii elevilor cu rezultate deosebite și a profesorilor acestora. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …