Thursday , March 28 2024

Bursă a locurilor de muncă, organizată pentru cei peste 600 de angajați ce urmează a fi disponibilizați de HS Timber Productions

”La acest moment, urmare a demersurilor inițiate avem primele răspunsuri oficiale, prin care doi mari angajatori, unul din județul Suceava, unul la nivel național, și-au exprimat intenția de recrutare de forță de muncă calificată și personal necalificat, fiind în discuție 15, respectiv 250 locuri de muncă. Vom face publică oferta prin intermediul AJOFM Suceava, și vom oferi tot sprijinul instituțional pentru desfășurarea de campanii de recrutare de personal. Vă asigur că voi întreprinde toate demersurile legale, în limita atribuțiilor care îmi sunt conferite prin lege, pentru ca salariații care își vor pierde locurile de muncă să fie sprijiniți sub o formă sau alta”, a informat prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava va organiza o bursă a locurilor de muncă în vederea ocupării persoanelor ce urmează să fie disponibilizate în localitățile Siret și Rădăuți.

În urma transmiterii către AJOFM Suceava a notificării HS Timber Productions SRL București privind intenția de inițiere a procedurii de concediere colectivă, ca urmare a reorganizării societății, fapt ce conduce la dispariția a 634 de locuri de muncă, respectiv 295 la sucursala Siret și 339 la sucursala Rădăuți, prefectul județului a avut o întâlnire de lucru cu directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Florea, la care a participat prin teleconferință și Președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, doamna Maria MAREȘ.

Analiza efectuată cu acest prilej a vizat măsurile imediate ce pot fi adoptate pentru reducerea impactului social prin identificarea unor soluții pentru persoanele care vor fi disponibilizate. Astfel, va fi organizată o bursă a locurilor de muncă vacante, înainte de termenul la care vor înceta contractele de muncă ale salariaților celor două sucursale. AJOFM Suceava va contacta angajatorii din județ și pe cei relevanți la nivel național în vederea identificării unor locuri de muncă vacante compatibile cu meseriile persoanelor care vor fi disponibilizate. Acestea au ocupat posturi de inginer mecanic, inginer producție, inginer silvic, inginer electroenergetic, programator, economist, jurist, specialist relații publice, șef depozit, șef schimb, personal administrativ, operator calculator, tâmplar, stivuitorist, lăcătuș mecanic, fochist, fasonator, electrician, instalator, strungar, sudor, operator CNC, macaragiu, femeie de serviciu și muncitori necalificați.

”Din discuțiile pe care le-am purtat până la acest moment, a reieșit că decizia de reorganizare a activității celor două sucursale are la bază, în primul rând, rațiuni economice și de context la nivel de comerț internațional, pe care nu le putem comenta. Ceea ce ne preocupă în mod deosebit este impactul social și economic al acestei decizii, cu atât mai mult cu cât numărul de salariați ce vor fi disponibilizați este foarte mare raportat la economia celor două comunități. Din acest motiv, am solicitat sprijinul și implicarea directă a primarilor celor două localități, domnul Adrian Popoiu și domnul Bogdan Loghin, absolut necesare desfășurării activităților întreprinse de AJOFM Suceava, potrivit calendarului stabilit, în cele două comunități”, a transmis prefectul Alexandru Moldovan.

De asemenea, AJOFM Suceava va identifica programe de formare profesională în vederea reorientării profesionale pentru meserii solicitate pe piața muncii locală și va acorda servicii de preconcediere, în perioada de preaviz a persoanelor disponibilizate, la o dată stabilită de comun acord, conform Hotărârii de Guvern nr. 278/2002.

”La acest moment, urmare a demersurilor inițiate avem primele răspunsuri oficiale, prin care doi mari angajatori, unul din județul Suceava, unul la nivel național, și-au exprimat intenția de recrutare de forță de muncă calificată și personal necalificat, fiind în discuție 15, respectiv 250 locuri de muncă. Vom face publică oferta prin intermediul AJOFM Suceava, și vom oferi tot sprijinul instituțional pentru desfășurarea de campanii de recrutare de personal. Vă asigur că voi întreprinde toate demersurile legale, în limita atribuțiilor care îmi sunt conferite prin lege, pentru ca salariații care își vor pierde locurile de muncă să fie sprijiniți sub o formă sau alta”, a informat prefectul Sucevei. (O. NUȚU)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …