Friday , April 19 2024

Bucovina Rădăuți, amendată cu 35.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF. Președintele clubului – suspendat trei luni

Clubul rădăuțean a primit o penalitate de 10.000 de lei din cauza deficiențelor de organizare a meciului de pe teren propriu cu Foresta. Președintele Vichentie Popescu, și unul dintre stewardzii meciului din 20 martie, Vasile-Gheorghe Hunceac, au fost suspendați câte trei luni din activitatea sportivă și au fost amendați cu câte 12.500 de lei pentru “comportament nestatutar”

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a decis, în ședința sa de miercuri, să amendeze clubul CSM Bucovina Rădăuți și oficialii săi cu suma totală de 35.000 de lei.

Penalitățile, venite în urma unei sesizări făcută de către Departamentul de Competiții al FRF după meciul cu Foresta, din 20 martie, nu au fost dictate însă pentru “tentativa de mituire” a arbitrului, așa cum a insinuat Gazeta Sportului, ci pentru mai multe deficiențe de organizare și un comportament nestatutar al oficialilor.

Astfel, clubul CSM Bucovina Rădăuți a fost amendat cu 15.000 de lei în baza articolului 83/7 din Regulamentul Disciplinar, care prevede că “încălcarea altor dispoziții ale ROAF privind organizarea în condiții regulamentare a jocului (permiterea accesului publicului în stadion peste capacitatea regulamentară, vânzarea băuturilor alcoolice în stadion, accesul unor persoane neautorizate în incinta terenului, pe culoarele de acces și la vestiare, neafișarea în stadion a regulilor ce trebuie respectate de spectatori, existența în stadion a unor obiecte sau materiale interzise, neasigurarea condițiilor pentru activitatea presei, interzicerea nejustificată a înregistrării audio-video a jocului de către orice alt club, neprezentarea antrenorilor principali la conferința de presă de după joc, omisiunea imprimării pe documentele de acces a sectorului, rândului și locului ce urmează să fie ocupate precum și orice alte încălcări de la prevederile ROAF privind organizarea jocului), se sancționează gradual, cu penalitate sportivă de la 10.000 la 100.000 lei…”.

De asemenea, președintele clubului rădăuțean, Vichentie Popescu, și unul dintre stewardzii meciului cu Foresta, Vasile-Gheorghe Hunceac, au fost suspendați câte trei luni din activitatea sportivă și au fost amendați cu câte 12.500 de lei, în baza unui articol din regulament care prevede că cei doi au acționat „de o manieră menită a influența derularea și/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiții, printr-un comportament contrar stipulațiilor statutare ale FRF, în vederea obținerii unui avantaj pentru sine însuși sau pentru un terț. Abaterile prevăzute în prezentul articol se sancționează cu măsura suspendării de la o lună la 12 luni și penalitate sportivă de la 10.000 lei la 150.000 de lei”.

Bucovina Rădăuți este calificată la barajul de promovare, indiferent de rezultatul meciului pe care îl joacă vineri, la Târgu Neamț, în compania celor de la Bradu Borca, în ultima etapă a sezonului regulat al Ligii a III-a. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Cristian PLOŞCEAC)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …