Friday , March 29 2024

Braconier reţinut după ce a vânat două ciute într-o pădure din Crucea

Un bărbat din comuna Pipirig, judeţul Neamţ a fost reţinut de poliţişti după ce a vânat două ciute într-o pădure din satul Chiril, comuna Crucea 

arma-vanatoare

Poliţiştii suceveni au continuat cercetările cu privire la infracţiunea de braconaj comisă la data de 22 ianuarie 2018 pe raza oraşului Broşteni. Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al IPJ Suceava s-au deplasat la Poliţia oraşului Broşteni, unde Gheorghe Vrânceanu, de 44 de ani şi Elena Vrânceanu, de 35 de ani, ambii din comuna Pipirig, judeţul Neamţ şi Alexandru Ioniţă au fost depistaţi în timp ce aveau în maşina cu care se deplasau pe raza localităţii Crucea o armă de vânătoare, precum şi o cantitate de aproximativ 20 de kilograme de carne, conform spuselor acestora, de la o specie de vânat, existând suspiciunea că ar proveni din comiterea infracţiunilor de „braconaj”, „uz de armă fără drept”, „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „complicitate la infracţiunea de braconaj”.

In urma percheziţiei făcute asupra autoturismului Opel au fost ridicate o geacă din material textil  tip camuflaj, având urme vizibile de culoare brun – roşcat  cu aspect de sânge pe ambele mâneci, şase cartuşe cu glonţ şi nouă cartuşe calibrul 12, o armă letală de vânătoare, un rucsac de culoare verde ce prezenta în partea inferioară urme brun – roşcate cu aspect de sânge, iar în interiorul rucsacului a fost găsită o toporişcă cu coadă din lemn, iar pe partea tăietoare se aflau urme de culoare brun – roşcat cu aspect de sânge. De asemenea, în vehicul au fost găsite aproximativ 20 de kilograme de carne de culoare roşiatică, ce părea a fi  proaspătă, precum şi un cuţit cu lungimea de 21,5 centimetri, care prezenta fire de păr şi pete brun – roşcate cu aspect  de sânge. Toate bunurile menţionate îi aparţin lui Gheorghe Vrânceanu.

La data de 23 ianuarie 2018, cu ocazia deplasării în teren şi a scotocirii  zonei situate pe fondul cinegetic nr.V Chiril, au fost găsite două schelete ale unor ciute, având capurile şi pielea lăsate la faţa locului, la o distanţă de circa 20 de metri una de alta, precum şi un rucsac de culoare verde şi un sac de rafie, în interiorul  cărora se afla cantitatea de aproximativ 50 de kilograme de carne, posibil vânat.

Poliţiştii au dispus continuarea urmăririi penale faţă de Gheorghe Vrânceanu pentru comiterea infracţiunilor de „braconaj”, „uz de armă fără drept” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, iar faţă de Elena Vrânceanu pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la braconaj”.

Gheorghe Vrânceanu a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată de 60 de zile. (D.Z.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …