Thursday , April 25 2024

Botoșănean prins în trafic la Siret cu 700 de pachete cu țigări ascunse în rezervorul mașinii

În data de 21 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au desfășurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, la ora 23.45, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, pentru control, în orașul Siret, un autoturism marca Volkwagen, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.

La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit sub scaunele din față ale autoturismului 110 pachete de țigări, drept urmare, s-a procedat la conducerea cetățeanului împreună cu mijlocul de transport la sediul sectorului. În urma efectuării unui control mai amănunțit au mai fost descoperite, într-un locaș special amenajat în rezervorul autoturimului, 700 pachete de țigări. Întreaga cantitate de țigări de proveniență Duty-Free, în valoare de 9.477 lei, dar și autoturismul în valoare de 5.000 lei au fost indisponiblizate în vederea continuării cercetărilor.

Drept, urmare, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …