Botoșănean înjunghiat de un individ necunoscut, la Arbore
Un bărbat din Botoșani, ce locuiește în Arbore, a fost strigat afară din casă de o persoană necunoscută, ce l-a înjunghiat în spate și a fugit
La data de 11 iunie 2017, la ora 23.44, agenții Postului de Poliție Arbore au fost anunțați prin 112 de către Luminița C., din satul Clit, despre faptul că, concubinul ei, Neculai F., de 53 de ani, din comuna Avrămeni, județul Botoșani, domiciliat fără forme legale în comuna Arbore, a fost victima unei agresiuni. Polițiștii deplasați la fața locului au aflat de la botoșănean că în timp ce se afla în casă, împreună cu concubina lui, a fost strigat de o persoană să iasă din locuință, lucru pe care l-a și făcut, iar în momentul în care s-a apropiat de poartă a fost lovit în zona spatelui cu un cuțit sau un briceag, de către o persoană pe care nu a văzut-o. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri de specialitate. In acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, în vederea prinderii autorului și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului. (D.Z.)