Thursday , April 25 2024

Bolnavii de HIV din Suceava riscă să rămână fără tratament de la începutul anului viitor

Problema există la nivel național și e cauzată de întârzierea rectificării bugetare, deoarece spitalele nu mai au fonduri pentru a cumpăra tratamentul, care e strict disponibil prin circuit închis, adică prin farmaciile unităților sanitare. Numărul sucevenilor diagnosticați cu HIV este de 244. Dintre aceștia, 14 au fost diagnosticați de la începutul anului. Din ianuarie și până la sfârșitul lui octombrie s-au înregistrat patru decese în rândul sucevenilor infectați cu HIV 

După cum reiese din declarațiile medicului Mihai Ardeleanu, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava, sucevenii diagnosticați cu SIDA riscă să nu mai primească, de la începutul anului viitor, medicamentele care îi țin în viață. Totul se întâmplă pe fondul unei crize naționale, în județele Botoșani, Mureș, Sibiu, Iași și Cluj stocurile fiind deja pe zero. Problema e cauzată de întârzierea rectificării bugetare, deoarece spitalele nu mai au fonduri pentru a cumpăra tratamentul, care e strict disponibil prin circuit închis, adică prin farmaciile unităților ­sa­nitare. “Până la sfârșitul anului nu sunt probleme de medicamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului sucevean, Mihai Ardeleanu.

Din datele statistice ale Direcției de Sănătate Publică reiese că de la începutul acestui an au mai fost diagnosticați cu HIV încă 14 suceveni, numărul total al pacienților aflați în ­e­vidențele secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean fiind de 244. Situația este foarte gravă, deoarece numărul pacienților înregistrați în evidențele secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean crește de la an la an. În aceeași perioadă a anului trecut erau 234 de pacienți, iar în anul 2016 figurau 209 pacienți în evidențele secției. Direcția de Sănătate Publică Suceava a primit de la Ministerul Sănătății suma de 5.953.000 de lei pentru derularea Programului Național pentru ­Suprave­gherea și Controlul HIV. Acești bani ar trebui să acopere cheltuielile necesare derulării programului până la sfârșitul anului. Vorbim chiar de un paradox, deoarece numărul bolnavilor seropozitivi din județul Suceava a crescut față de anul trecut, în timp ce fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru acești bolnavi sunt tot mai mici de la an la an. Când în Suceava erau doar 209 pacienți cu HIV sau SIDA, fondurile destinate tratamentului acestora erau de peste 6.100.000 de lei.

Așa cum reiese din datele statistice furnizate de Direcția de Sănătate ­Pu­blică Suceava, patru persoane au murit în cursul acestui an din cauza infecției cu HIV, în cursul anului trecut fiind înregistrate cinci decese. Costul lunar al tratamentului pentru cei 244 de suceveni infectați cu HIV este de peste 500.000 de lei. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …