Saturday , April 20 2024

Blue Air zboara de la Suceava spre Dublin si Bruxelles pana la sfarsitul lunii septembrie. Noi curse spre Torino, Roma, Milano, Londra

Blue-Air a optat sa reruteze mai multe zboruri de la Bacau la Suceava, deși au fost discuții atât cu Iașul, cat și cu aeroporturile de la Oradea și Sibiu. Astfel, pana pe 30 septembrie, cât ar trebui sa mai dureze modernizarea aeroportului băcăuan, șase curse aeriene spre patru țări vor opera de pe Aeroportul “Stefan cel Mare”. Doua destinatii sunt noi pentru suceveni, dar si foarte asteptate: Dublin (4 curse saptamanal) si Bruxelles (doua curse pe saptamana). Celelalte zboruri sunt spre Torino, Milano-Bergamo, Roma-Fiumicino, Londra-Luton.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat luni, 20 iulie încă o veste bună pentru Aeroportul Internațional ,,Ștefan cel Mare” din Suceava si pentru suceveni.



„Putem anunța că Aeroportul sucevean va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău programate în perioada 15 august – 30 septembrie”, a declarat șeful administrației județene sucevene. Este vorba despre 6 curse spre 4 țări, astfel: Bruxelles (cu o frecvență de două zboruri pe săptămână – luni și miercuri), Dublin (4/săptămână – marți, joi, sâmbătă și duminică), Torino (2/săptămână – marți și joi), Roma – Fiumicino (4/săptămână – marți, miercuri, vineri și sâmbătă), Milano – Bergamo (2/săptămână – miercuri și Duminică) și Londra – Luton (5/săptămână – luni, joi, vineri, sâmbătă și duminică).

„Avem, așadar, în primul rând, ca noutate pentru aeroportul nostru, două capitale, Bruxelles și Dublin, o nouă destinație din Italia, Torino, încă un aeroport din Roma, Fuimicino, la care se adaugă zborurile Milano și Londra”, a declarat Gheorghe Flutur. Este de menționat că până acum de pe aeroportul sucevean nu au decolat și/sau aterizat curse aeriene low-cost și/sau de linie spre capitalele Belgia și ale Irlandei, iar spre capitala Italiei cursele erau îndreptate către aeroportul de la Ciampino.



„Odată cu această colaborare îmi exprim speranța că Blue Air va decide să introducă și curse aeriene permanente de pe Aeroportul ,,Ștefan cel Mare”. Vreau să reamintesc sucevenilor că, exceptând zborul de Viena, nu avem nicio cursă suspendată, iar pe 3 august va fi inaugurată o nouă legătură aeriană cu Germania, cursa de Dortmund. Așa cum am mai spus-o, deschiderea de noi curse după programul stabilit cu mult înainte de debutul pandemiei este unul dintre argumentele că Suceava este perceput ca un județ sigur, drept care Bucovina va continua să devină o destinație din ce în ce mai atractivă”, a mai spus Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …