Bloc cu șase etaje mai sus de Piața Mare, construit de Test Prima
Clădirea va avea subsol, parter și 6 etaje. La subsolul blocului vor fi amenajate 78 de locuri de parcare. Parterul va fi destinat spațiilor comerciale, iar la etajele superioare vor fi ame- najate 78 de apartamente, exact câte locuri de parcare vor exista la subsol, o premieră în acest sens pentru dezvoltarea imobiliară din municipiul Suceava. Construcția se va ridica pe o suprafață totală la sol de 3.000 de metri pătrați, restul de până la 4.000 de metri pătrați pe care TEST PRIMA l-a destinat acestei construcții urmând să fie spațiu verde
Strada Petru Rareș, arteră istorică a municipiului Suceava, va căpăta un nou aspect în decurs de numai un an. Primăria municipiului Suceava a acceptat eliberarea unui certificat de urbanism solicitat de firma de construcții TEST PRIMA, care dorește să construiască mai sus de Piața Mare un bloc de apartamente ce ar putea deveni, dacă proiectul va fi pus în aplicare, un fel de model pentru construcțiile edilitare ce vor fi făcute în zonă. Directorul general al SC TEST PRIMA SRL, Iulia Burlui, a descris câteva dintre detaliile privind noua construcție, oferind și câteva prezentări grafice ale acesteia, așa cum au fost configurate în calculatoarele arhitecților. Iulia Burlui a arătat că, după ce a fost aprobat proiectul și după ce a fost eliberat certificatul de urbanism, se așteaptă ca în maximum două săptămâni să se primească acceptul din partea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor de construcție. Este vorba despre un bloc cu subsol, parter și 6 etaje. La subsolul clădirii vor fi amenajate 78 de locuri de parcare. Parterul va fi destinat spațiilor comerciale, iar la etajele superioare vor fi amenajate 78 de apartamente, exact câte locuri de parcare vor exista la subsol, o premieră în acest sens pentru dezvoltarea imobiliară din municipiul Suceava. Clădirea se va ridica pe o suprafață totală la sol de 3.000 de metri pătrați, restul de până la 4.000 de metri pătrați pe care TEST PRIMA l-a destinat acestei construcții urmând să fie spațiu verde. Directorul general Iulia Burlui a arătat că, dacă aprobările de la Consiliul Local vor veni, cum este de așteptat, la jumătatea lunii aprilie a acestui an lucrările de construcție la noul edificiu ar putea demara, iar anul viitor, la aceeași dată, blocul să fie deja construit, “în faza la roșu”, cum se spune.
In toamna anului viitor, întreaga clădire, cu dotările aferente va putea fi dată în folosință. Este vorba despre o investiție de aproximativ 4 milioane de euro pentru care firma constructoare se află în angajament cu o bancă comercială, pentru obținerea finanțării. Despre prețul unui apartament în blocul nou de pe strada Petru Rareș se va vorbi, arată administratorii firmei TEST PRIMA, abia după ce va fi configurat devizul lucrărilor, făcându-se precizarea că nu vor fi adăugate la costrurile de construcție sume care să bulverseze piața imobiliară din Suceava. Ca o notă de culoare, adăugăm că pe cei 4.000 de metri pătrați pe care firma TEST PRIMA va construi noul bloc de locuințe au funcționat de-a lungul anilor, încă din perioada comunismului, rând pe rând, case conspirative ale fostei Securități, birouri ale fostei Autobaze de transport local, dar și sediul pentru serviciul de eliberare a buletinelor pentru municipiul Suceava. Un loc cu o istorie interesantă, acum plin cu bălării, care ar putea deveni o atracție imobiliară importantă până la sfârșitul anului viitor. (Neculai ROSCA)