Wednesday , April 24 2024

Bistrițeanul care a furat o mașină dintr-o anexă din Panaci a fost reținut

La data de 11 iulie 2018, la ora 09.30, polițiștii din Vatra Dornei l-au prins pe autorul infracțiunii de furt de auto comis la data de 8 iulie a.c., respectiv pe Andrei Cătălin Hîrleț, de 24 de ani, din comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud, care a recunoscut comiterea faptei. Bistrițeanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.masina-politia-rutiera

Amintim că la data de 8 iulie 2018, pe la ora 09.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată telefonic de Marcel B., de 65 de ani, din comuna Panaci, despre faptul că în noaptea precedentă hoții i-au furat autoturismul Dacia Logan. Din cercetările polițiștilor a rezultat că reclamantul locuiește efectiv în satul Drăgoiasa, comuna Panaci. În apropiere de locuință se află clădirea fostei brigăzi silvice din cadrul aceluiași ocol silvic, în prezent folosită doar la cazarea unor muncitori sezonieri la pepiniera cantonului, bărbatul folosind o anexă de lângă clădire ca și garaj pentru autoturismul deținut, marca Dacia Logan.

În seara de 7 iulie 2018, în jurul orei 22.00, reclamantul a parcat mașina în garaj, lăsând-o cu portierele descuiate și cu cheile în interior, într-un compartiment de lângă schimbătorul de viteze. A doua zi dimineața, pe la ora 08.00, bărbatul s-a deplasat la garaj, ocazie cu care a constatat că vehiculul nu se mai afla în interior.

Din cercetările și investigațiile făcute de polițiști a reieșit că principalul suspect de comiterea furtului este Andrei Hîrleț, de 24 de ani, din comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud, care a lucrat în cursul lunii mai 2018 la pepiniera cantonului silvic unde locuiește reclamantul, fiind de altfel cazat în clădirea fostei brigăzi silvice, situată lângă garajul de unde a fost furată mașina. Acesta a fost văzut la data de 7 iulie 2018, în jurul orei 17.00, pe raza satului Drăgoiasa, la un magazin, unde a cumpărat de mâncare, deplasându-se apoi spre zona cantonului silvic.

In dimineața de 9 iulie a.c., la ora 00.30, în baza datelor deținute și investigațiilor făcute, polițiștii din Vatra Dornei au găsit autoturismul furat parcat pe strada Cloșca de pe raza municipiului Bistrița, fără a prezenta avarii. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”. (D.Z.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …