Saturday , April 20 2024

Beat, un șofer din Straja a trecut cu mașina prin gardul unei gospodării

Joi, în jurul orei 15.00, pe raza comunei Straja, H. Ion, în vârstă de 28 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul marca Audi A6, având volanul situat pe partea dreaptă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a trecut printr-un gard al unei case.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost diagnosticat cu  „traumatism umăr stâng în urma unui accident rutier, etilism şi agitaţie psihomotorie”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …