Alte stiri
Amenzi de 10.000 de lei, aplicate unui tânăr de 20 de ani din Mălini prins că transporta ilegal cherestea de 1.100 lei
acum 16 hours
Marți dimineață, la ora 06:00, lucrătorii Poliției orașului Siret aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați direct de către G. Simona, de 31 ani, din orașul Siret, despre faptul că pe strada Alexandru cel Bun s-a produs o tamponare, iar celălalt conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
Din cercetări s-a stabilit că B. Ş., de 61 ani, localnic, conducea autoturismul marca Skoda Fabia pe str. 9 Mai, din orașul Siret, iar la un moment dat când a ajuns la intersecția cu str. Alexandru cel Bun (DN2), nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu autoturismului marca Audi A4, condus de G. Simona.
În urma impactului a rezultat avarierea ușoară a ambelor autoturisme.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar la B. Ş. aparatul a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a procedat la conducerea lui B. Ş. la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat sâmbătă, 28 ianuarie 2023, că, într-un clasament …