Wednesday , February 28 2024

Bătrână de 77 de ani, găsită moartă într-o fântână, la Coșna

Duminică dimineață, în jurul orei 11, Poliția Vatra Dornei a fost sesizată prin 12, despre faptul că Grab Emilia, de 77 ani, din comuna Coșna, a fost găsită decedată într-un puț cu apă.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că victima Grab Emilia locuia singură într-o casă din Coșna, iar duminică dimineață, un vecin a  găsit-o pe femeie căzută într-un puț cu apă, situat în curtea locuinței ei, la circa 30 m față de locuință.

Din primele verificări se pare că bătrâna a mers cu o găleată la puțul cu apă din curtea locuinței, iar când a ajuns pe marginea puțului s-a dezechilibrat și a căzută în apă, în  locul  unde a fost găsită decedată.

Cadavrul a fost scos din fântână și examinat, însă nu au fost identificate urme de violență pe suprafața corpului .

Vezi si

Numărul școlilor din județul Suceava în care se va derula programul ”Masă sănătoasă” a crescut la 38

Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale …