Thursday , March 28 2024

Bătaie straşnică între romi, la Gulia

bataie tigani

Sape, topoare, pari, reprezintă o parte din arsenalul folosit în luptă, de Sfântul Nicolae. Sapte dintre bătăuşi au fost reţinuţi şi băgaţi în arestul Poliţiei Fălticeni, fiind puşi în libertate de judecători, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu 

In ediţia de sâmbătă am oferit cititorilor o scurtă relatare despre evenimentele care s-au petrecut în dimineaţa zilei de Sfântul Nicolae în comunitatea romă din satul Gulia, oraşul Dolhasca.
Ce s-a întâmplat la Gulia la şapte şi jumătate dimineaţa a fost doar începutul unei bătălii generale ce a urmat, în care pe lângă pari s-au folosit sape şi topoare, fiind nevoie de intervenţia caguliştilor pentru a calma spiritele închinse. Se ştie că în data de 6 decembrie, pe la ora 07.45, Poliţia oraşului Dolhasca, a fost sesizată de Segal Sârbu, de 28 de ani, din localitate, despre faptul că, în aceeaşi dimineaţă, fraţii Ion şi Vasile Iordache au încercat să-l agreseze, având asupra lor obiecte contondente, iar pentru a scăpa de ei, a intrat într-un magazin, iar agresorii l-au lovit pe unchiul său Gheorghiţă Sârbu.
Din cauza stării tensionate şi a faptului că în zonă s-au adunat rudele celor două familii, la faţa locului au intervenit luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi forţe de jandarmi, mai multe persoane implicate în conflict fiind conduse la sediul poliţiei şi audiaţi. În urma cercetărilor efectuate în cauză cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale -IPJ Suceava, s-a stabilit faptul că, în dimineaţa de 06.12.2013, în jurul orei 07.30, pe raza satului Gulia, oraş Dolhasca, în loc public (pe DJ 208S), în urma unui conflict spontan dar şi a unor neînţelegeri mai vechi, Vasile Iordache de 61 de ani, Marcel Sava de 42 de ani, Ion Iordache de 34 de ani, Nicolae Iordache de 33 de ani, Alexandru Chiriac, de 19 ani, Vasile Iordache de 39 de ani şi Georgel Chiriac, de 41 de ani, toţi din satul Gulia, oraşul Dolhasca, folosind corpuri contondente – sape, topoare şi pari au exercitat acte de agresiune fizică asupra părţilor vătămate Gheorghiţă Sârbu, de 45 de ani, căruia i-au provocat leziuni care necesită 16-17 zile de îngrijiri medicale, Ecaterina Dulap, de 25 de ani, căreia i-au provocat leziuni care necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale şi Mariana Sârbu, căreia i-au provocat leziuni care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, toţi din oraş Dolhasca, sat Gulia, tulburând prin aceasta grav ordinea şi liniştea publică.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi reţinerea învinuiţilor Vasile Iordache, Marcel Sava, Ion Iordache, Nicolae Iordache, Alexandru Chiriac, Vasile Iordache, Georgel Chiriac. Aceştia au fost introduşi în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Fălticeni cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a decis însă că aceştia pot fi cercetaţi în libertate cu interdicţia de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. (Neculai ROSCA)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. pe cuvant de onoare daca inteleg gandirea judecatorilor……?! dupa ce au folosit bate,topoare,sape cum sa-i lasi in libertate!!?