Friday , February 3 2023

Bărbatul care a fost aruncat de la etajul II de explozia din Burdujeni a fost transferat la o clinică din Iași

Pacientul a fost trimis la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași pentru tratament de specialitate

 Medicii suceveni au decis să-l transfere pe bărbatul aruncat de suflul exploziei din Burdujeni, de la etajul al II-lea al imobilului, la o clinică din Iași, pentru tratament de specialitate. Reamintim că pacientul a ajuns la UPU cu arsuri de gradele I, II și III pe aproape 80% din suprafața corpului. Cadrele medicale au luat această decizie din cauza stării grave în care se află pacientul, acesta urmând să primească tratament special pentru arși la Spitalul ”Sf. Spiridon”.

Femeia în vârstă de 60 de ani, cu arsuri, va primi tratament de specialitate la Spitalul Județean, deoarece nu sunt locuri libere în țară, în unitățile speciale pentru arși. ”Pacientul cu arsuri pe 80% din suprafața corporală va fi transferat la Spitalul ”Sf. Spiridon”, iar pentru pacienta cu arsuri pe suprafață mică, arsurile nu sunt grave, dar având în vedere că este și policontuzionată va rămâne pentru supraveghere în Spitalul din Suceava, pe secția de Chirurgie plastică pentru că în țară nu sunt locuri. Ulterior, când se va elibera un loc în țară, va fi reevaluată și dacă starea pacientei impune, va fi transferată”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean.

După o evaluare a stării de sănătate a pacientei peste care a căzut tavanul, medicii au diagnosticat-o cu contuzii și o fractură la nivelul bazinului și nu a necesitat internare. ”Fractura nu pune probleme. Al patrulea pacient este doar policontuzionat și nu necesită internare”, a completat medicul Dan Teodorovici. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

CSU Suceava și-a aflat adversara din primul tur al Cupei României

Echipa antrenată de Petru Ghervan va debuta în competiției pe terenul Universității Cluj, pe data …