Monday , April 29 2024

Bărbat fără permis, grav rănit după ce mașina sa a fost lovită de tren, la Câmpulung (FOTO)

Bărbatul de la volan, de 47 de ani, din Stulpicani, a fost găsit inconștient, încarcerat. Un pasager din mașină, în vârstă de 28 de ani, a fost, de asemenea, grav rănit.

În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00.15, M. Iacob Florin, în vârstă de 47 de ani, din  Stulpicani,   în timp ce conducea un autoturism pe DJ 177B (str. Șandru din Câmpulung Moldovenesc), din direcția DN17 spre  Stulpicani, având ca pasager pe locul din dreapta față pe numitul M. Ionuț-Vasile, de 28 de ani, din  Stulpicani,  ajuns la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere ,,STOP” și ,,CRUCEA SF. ANDREI” forțând trecerea, intrând în coliziune cu trenul InterRegio 1837, care circula pe ruta  Iași- Cluj Napoca. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a acestora, conducătorul auto rămânând încarcerat.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanță și SMURD, care l-au preluat pe pasagerul M. Ionuț-Vasile și l-au transportat la Spitalul  C-lung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticat cu policontuzionat, fractură umerus cu deplasare, contuzie torace, contuzie coloană cervicală și excoriații, fiind transferat la Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava pentru investigații suplimentare.

Totodată, conducătorul auto M. Iacob Florin, rănit grav, a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava.
Mecanicul trenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Șoferul nu a fost testat alcoolscopic, datorită faptului că acesta era inconșient.
În cauză s-a întocmit dosar penal, privind săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Locomotiva a fost avariată și a necesitat înlocuirea ei.

Conform reprezentanților căilor ferate, trenul a avut întârzieri de aproximativ 3 ore. (O.S.)

Vezi si

România a cucerit aurul la 8+1 feminin la Europenele de canotaj din Ungaria

România a cucerit medaliile de aur la feminin în proba regină a canotajului, 8+1, duminică, …