Monday , April 29 2024

Bărbat de 51 de ani, lăsat fără 950 de euro și telefon mobil de o femeie de 26 de ani pe care a cunoscut-o într-un bar din Vatra Dornei

Sâmbătă, în jurul orei ora 16.30, la sediul Poliției  Municipiului Vatra Dornei s-a prezentat I.M., de 51 de ani, din Poiana Stampei, care a reclamat faptul că o femeie pe care nu o cunoaște i-ar fi furat cu o zi în urmă 950 de euro și un telefon mobil marca Samsung.

politia, masina noua Obiectiv

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a aflat că vineri, în jurul orei 15, bărbatul a fost la o bancă din Vatra Dornei, a ridicat suma de 1.000 de euro, iar apoi a mers într-un bar. Până în jurul orei 18.30 a băut acolo, împreună cu o femeie despre care susține că nu o cunoștea. Ulterior, s-au deplasat împreună la un casă din localitate, au stat împreună o perioadă de timp, după care bărbatul a plecat spre domicilul său. Ajuns acasă, la Poiana Stampei, jud. Suceava, M.I. a constatat lipsa sumei de 950 euro și a unui telefon mobil marca Samsung. Polițiștii au stabilit că autoarea furtului este M. E., din Vatra Dornei, de 26 de ani, care a fost prins, tot sâmbătă, pe la Câmpulung Moldovenesc.

Asupra acesteia a fost găsită suma de 2.553 lei, iar în urma audierii a recunoscut furtul comis. S-a procedat la ridicarea sumei de bani care a fost găsită asupra sa, urmând a fi restituită persoanei vătămate.

Polițiștii au deschis pe numele femeii dosar penal pentru furt. (O.S.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …