Alte stiri
Cod galben de ninsori și viscol în zona montană a județului. Vremea devine geroasă de duminică
acum 2 hours
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, după terminarea ședinței deliberativului județean de ieri, că fiind deja anunțată rectificarea pozitivă a bugetului Consiliului Județean din sursele existente, bani aflați deja la dispoziția instituției, s-au putut aloca sume de bani pentru o serie de investiții, în așteptarea marii rectificări ce ar urma să vină de la Guvern, anunțată pentru Suceava ca fiind cea mai mare din țară, potrivit unor surse. Astfel, un proiect de hotărâre de Consiliu Județean vizează alocarea a 30.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate pentru extinderea terminalului la Aeroportul “Stefan cel Mare” Suceava, studiu cu care deliberativul județean trebuie să se adreseze Consiliului Concurenței pentru a se putea primi aprobarea pentru angajarea unui împrumut în vederea construirii noului terminal. “Argumentele noastre vor avea în spate cifre pe direcția dezvoltării Aeroportului – noi curse, noi destinații, inclusiv terminalul cargo”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că tot pentru Aeroportul “Stefan cel Mare” a fost aprobată cumpărarea unui degivror de pistă, pentru creșterea calității lucrărilor pe pistă și în zona de acces la aeroport. (N.R.)
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …