Tuesday , April 16 2024

Bani în plus pentru judeţul Suceava, la ultima rectificare din acest an

Primăriile somate să plătească rate la bancă pentru împrumutul în contul proiectului de utilităţi şi mediu vor primi bani să-şi achite pe moment datoriile 

bani bugert [800x600]

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor a oficializat ieri într-o conferinţă de presă sumele pe care mai multe localităţi din judeţul nostru le-au obţinut prin Ordonanţa de Urgenţă de rectificare a bugetului de stat semnată joi. El a arătat că pentru Consiliul Judeţean Suceava s-a alocat suma de 5,265 milioane de lei, bani care for fi folosiţi pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului – 1,6 milioane de lei, centre pentru adulţi – 1,2 milioane de lei şi învăţământ special – 2,3 milioane de lei. Pentru localităţile din judeţ a fost alocată suma totală de 38,15 milioane de lei, aceştia urmând a fi folosiţi şi pentru sistemul de învăţământ dar şi pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. Seful Consiliului Judeţean a considerat că banii alocaţi sunt suficienţi, în conduiţiile în care mnai există pentru Suceva o alocare de 45,135 milioane de lei care se vor repartiza prin cote defalcate din TVA şi impozit de către ANAF.  Cătălin Nechifor a declarat că o veste foarte bună pentru judeţ o constiuie alocarea de către Guvern a sumei de 19,5 milioane de lei pentru localităţile sucevene care sunt partenere în proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”, pentru acoperirea datoriilor pe care acestea le au la creditul contractat în vederea implementării proiectului. „Suma este suficientă pentru ca localităţile sucevene să nu aibă dificultăţi financiare. Guvernul acoperă practic acele datorii care erau asumate prin acordul de parteneriat. Toate localităţile primesc sume de bani în aşa fel încât să scape de presiunea financiară. şi mă simt obligat să mulţumesc Guvernului pentru aceste alocări de sume”, a mai spus Nechifor.
El a subliniat că prin această alocare specială pentru judeţul Suceava, Guvernul României a rezolvat problema primăriilor care sunt parte în acest proiect, acoperind integral sumele pe care acestea trebuiau să le plătească anul acesta. El a mai spus că săptămâna viitoare intenţionează să organizeze o întâlnire cu toţi primarii localităţilor partenere la care să participe şi cei care au fost implicaţi în acest proiect, pentru a da explicaţii legate de ceea ce s-a întâmplat pe parcursul anilor. (N.R.)

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …

One comment

  1. Putin mai mult decat nimic,pentru un presedinte de C.J. fara trecere in fata guvernului si competenta aproapiata de 0.