Friday , April 19 2024

Băiat de 16 ani, cu dosar penal după ce tatăl său l-a lăsat să conducă mașina în toiul nopții

Duminică noaptea, la orele 01.30, polițiștii din Dărmănești au oprit pentru control autoturismul marca Seat cu numărul de înmatriculare provizoriu, care se deplasa sinuos pe DC public neclasificat din satul Todirești, la ieșirea din localitatea Părhăuți spre localitatea Costîna.  Procedându-se la legitimarea conducătorului auto s-a stabilit faptul că acesta se numește  B. Grigore, de 16 ani, din comuna Bălăceana și nu posedă permis de conducere. Verificând documentele autoturismului s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorii este expirată din data de 14.11.2019. În autoturismul susmenționat a fost identificat ca pasager pe locul din dreapta față B. Dumitru, de 54 de ani, tatăl conducătorului auto. Din declarațiile celor doi a rezultat faptul că B. Dumitru, deși cunoștea faptul că fiul său nu deține permis de conducere i-a încredințat auto pentru a-l conduce.

S-a întocmit dosar penal sub  aspectul  comiterii  infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, ale cărui plăcuțe de înmatri­culare au fost retrase” și „conducerea unui vehicul fără permis de condu­cere prin încredințarea vehiculului unei persoane despre se știe că nu deține permis de conducere”.

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …