Friday , April 26 2024

Azi începe Bacalaureatul de toamnă. 1.500 de elevi suceveni s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului

Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2018 începe luni, 20 august, cu proba la Limba și Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba și Literatura maternă, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației Naționale (MEN).bacalaureat scris

Proba obligatorie de profil va avea loc pe 22 august, iar ultima probă este cea la alegere și este susținută pe 23 august.

Probele orale vor începe cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se vor desfășura pe 24 și 27 august, pe 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august, evaluarea competențelor digitale și examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. În județul Suceava, conform IŞJ  s-au înscris pentru această a doua sesiune 1.501 absolvenți care vor susține probele scrise în patru centre de examen, organizate la  Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava (cu o subcomisie la Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni), la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului (cu o subcomisie la Colegiul Silvic “Bucovina” – Câmpulung Moldovenesc) și  la Colegiul “Andronic Motrescu” Rădăuți (cu o subcomisie la Liceul Tehnologic “Ion Nistor” Vicovu de Sus).

Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi afișate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, între orele 16:00 – 20:00. În perioada 2-5 septembrie contestațiile vor fi soluționate, iar pe 6 septembrie vor fi afișate rezultatele finale. (O.S.)

 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …