Friday , March 29 2024

Azi încep înscrierile pentru concursul național de Titularizare 2021

Azi este prima zi a etapei de înscriere la Concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea mai-august 2021. Depunerea dosarelor în unul din cele trei centre de înscriere se poate face până în data de 17 mai, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09.00-14.00. Candidații pot solicita repartizarea și într-un alt județ decât cel în care susțin proba scrisă a concursului, iar această opțiune trebuie exprimată în scris, în momentul depunerii dosarului de înscriere.

Documentele anexate cererii de înscriere la concursul de Titularizare 2021 trebuie certificate pentru conformitate cu originalul de către unitatea angajatoare pentru candidații care funcționează în învățământul preuniversitar și de către centrul de înscriere pentru ceilalți candidați, care vor prezenta la înscriere documentele atât în original, cât și în copie. Validarea înscrierii la concursul de Titularizare 2021, însemnând confirmarea corectitudinii datelor se realizează prin consultarea listei candidaților înscriși, care va fi afișată pe 19 mai pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și la avizierul instituției. În cazul identificării unor erori în informațiile afișate, candidații trebuie să informeze, în scris, prin poștă electronică, IȘJ în vederea corectării datelor până cel târziu în 16 iulie, iar pentru candidații ale căror informații sunt corecte nu este necesară nicio altă acțiune pentru validarea înscrierii.

Absolvenții promoției 2021 vor putea participa la proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar numai după prezentarea diplomei sau adeverinței de absolvire a studiilor.

Oferta posturilor didactice vacante pentru concursul de Titularizare 2021 cuprinde 142 de posturi vacante titularizabile, cu viabilitatea de cel puțin 4 ani, 497 de posturi complete cu viabilitatea sub 4 ani și 333 de catedre incomplete. Proba scrisă va avea loc în data de 21 iulie. În data de 21 iulie va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național de Titularizare 2021. (O. NUȚU)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …