Saturday , April 20 2024

Autoritatile discuta despre deschiderea traficului rutier în fața SJU

DSP susține că „la momentul actual, este posibil acest demers”, iar prefectul are în vedere adoptarea unei decizii în ședința CJSU după ce va primi punctele de vedere de la DSP și SJU

La ședința care a avut loc luni dimineață la Palatul Administrativ cu noua conducere interimară a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și cu alți reprezentanți de instituții s-a discutat despre deschiderea traficului pe artera din fața unității spitalicești. „Deschiderea circulației pe această arteră, dar și repornirea activităților economice cu predilecție a acelora care sunt specifice acestui sezon, au fost două cerințe discutate la aceasta sedinta”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

Atât directorul executiv al DSP Suceava, dr. Manuela Trifan, cât și managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Anatolii Buzdugan au răspuns pozitiv la această solicitare, specificând că, „la momentul actual este posibil acest demers”.

Prefectul județului – în calitate de președinte al CJSU – a solicitat puncte de vedere tehnice de la cele două entități, eventual cu propuneri alternative de asigurare a unei zone de protecție în jurul spitalului județean, urmând ca, după primirea acestora, în ședința CJSU să fie adoptată o hotărâre. (D.P.)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …

No comments

  1. Stefan cel Mare

    Asta e compensatia pentru suceveni pentru continuarea carantinei in oras?