Friday , March 29 2024

Automobile electrice şi iluminat stradal modern, proiecte ce vor fi puse în practică garantat, cu bani eleveţieni

Lungu 17 martie 2014 [800x600]

Incălzirea în Bazar, o chestiune care încă se mai negociază cu statul elveţian, într-un proiect de 8 milioane de franci elveţieni, declară primarul Sucevei, Ion Lungu

Proiectele “elveţiene”, cum au fost denumite la începutul acestui an de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu vor prinde contur în perioada imediat următoare. Edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ a declarat ieri, într-o conferinţă de presă că la Primărie este pe cale de finalizare documentaţia tehnică pentru cele două proiecte ce vor obţine cu certitudine finanţare din partea statului elveţian. Este vorba despre alocarea pentru municipiul Suceava a unui număr de 15 vehicule electrice dar şi de instalarea unui număr de 25 de prize pentru alimentarea acestora. Un al doilea proiect vizează continuarea investiţiilor demarate deja în iluminatul stradal, fiind în curs de montare 3.600 de corpuri de iluminat cu LED-uri. O a treia componentă a negocierilor cu partenerii eleveţieni o reprezintă instalaţiile de încălzire preconizate pentru partea din Bazarul Suceava ce aparţine comunităţii, cu instalaţii de încălzire. Chestiunea a rămas în discuţie pentru că partea de costuri pe care ar urma să le suporte municipiul Suceava ar fi foarte mari. In total, proiectele care se prefigurează a fi derulate cu finanţare helvetică în oraşul Suceava ar fi de peste 8 milioane de franci elveţieni.
Consilierii locali suceveni au aprobat recent proiectele, cheltuielile aferente şi documentaţiile tehnico – economice ale proiectelor cu fonduri elveţiene ce urmează a fi implementate în municipiul reşedinţă de judeţ. Este vorba despre “Managementul modern şi eficient al iluminatului public”, “Electromobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde” şi “Piaţa regională sustenabilă Bazar Suceava”, “proiectele elveţiene”, cum le denumeşte primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. Primul proiect vizează înlocuirea în municipiul Suceava a unui număr de 4236 de corpuri de iluminat cu LED-uri. Al doilea proiect este cel care vizează achiziţia de maşini eletrice pentru municipiul Suceava şi crearea unei infrastructuri pentru acestea iar un al treilea îl reprezintă proiectul de încălzire al Bazarului. (N.R.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …