Thursday , April 25 2024

Au fost finalizate lucrările de asfaltare a străzii Ecaterina Teodoroiu, din cartierul Burdujeni

Lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Ecaterina Teodoroiu, cea care face legătura între str. Cuza Vodă și str. Plevnei din cartierul Burdujeni, au fost finalizate, a anunțat, luni, viceprimarul Lucian Harșovschi.
Conform acestuia, pe lângă reabilitarea carosabilului, au fost refăcute și trotuarele aferente străzii.
Au fost asfaltați 2.380 de metri pătrați de suprafață carosabil, pe o lungime de 340 metri liniari, cu o lățime de 7 metri, precum și 1.024 mp de trotuare.
”Tot în Burdujeni, se lucrează pe strada Amurgului și refacem calea de rulare și trotuarul de sub pasajul peste calea ferată”, a mai anunțat viceprimarul Harșovschi. (O.S.) 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …