Friday , March 29 2024

Au fost anunțați câștigătorii licitației pentru realizarea Zonei de Agrement din lunca Sucevei. Teoretic, lucrările pot începe chiar anul acesta

Firmele sucevene General Construct și Art Peisaj vor realiza proiectul, în valoare de 12,88 milioane lei, care presupune amenajarea unei suprafațe de 15,5 hectare, pe o lungime de un kilometru pe malul râului Suceava și va avea o parte pentru activități sportive și una pentru plimbări și divertisment. Zona sportivă va cuprinde un teren pentru gimnastică aerobică, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de tenis, terenuri de volei și badminton. Zona de promenadă va avea multe alei, dar și o platformă pentru evenimente unde se vor putea organiza spectacole și alte activități culturale

 

Licitația pentru realizarea zonei de agrement din lunca Sucevei a fost câștigată de asocierea firmelor sucevene General Construct și Art Peisaj. Valoarea licitată de cele două firme care vor realiza zona de agrement din lunca râului Suceava este 12,88 milioane de lei, reprezentând puțin peste 99% din valoarea estimată care depășea 12,9 milioane de lei.

Primarul Ion Lungu a anunțat în conferința de presă de ieri, 13 noiembrie, că a fost stabilit un câștigător al licitației și se bucură că sunt firme serioase din Suceava, dar a precizat că încă nu a fost încheiat contractul deoarece trebuie să treacă o perioadă pentru contestații. Totodată, este de precizat că la licitația respectivă s-a mai înscris și un alt operator economic sucevean care a depus ofertă, cunoscuta firmă de construcții ConBucovina.

Pe de altă parte, edilul a precizat că deși proiectul este finanțabil prin fonduri europene accesate în cadrul Programului Operațional Regional, încă nu a fost semnat nici acordul de finanțare cu ADR N-E Piatra Neamț. Potrivit celor precizate de primar, amânarea semnării acordului de finanțare a fost cauzată de faptul că „de o lună de zile nu mai ai cu cine discuta la Guvern”, aluzie destul de evidentă la situația tensionată generată de campania electorală și de moțiunea de cenzură în urma căruia Guvernul condus de Viorica Dăncilă a picat și a fost apoi înlocuit cu Guvernul condus de liberalul Ludovic Orban.

Totuși, lipsa unui contract de finanțare nu este o cauză pentru amânarea sau anularea licitației, existând clauze în acest sens în cadrul documentației de atribuire și, teoretic, se vor putea începe încă din acest an lucrările la acest proiect dacă se vor semna contractele.

Proiectul prevede alei tip belvedere, care ar reprezenta un fel de faleză, cu granit și vor avea o lățime de patru metri, alte alei principale, tot din granit, vor avea tot patru metri lățime, din care doi metri pentru circulația pietonilor, iar doi metri pentru biciliști. Fiindcă investiția se face în albia minoră a râului, nu sunt permise construcții definitive, iar accesul va fi realizat pe pasarele metalice demontabile în caz de nevoie. Totodată, vor fi amenajate și alei secundare din piatră cubică.

Noua zonă de agrement care va fi amenajată pe o suprafață de 15,5 hectare și pe o lungime de un kilometru și va avea o parte pentru activități sportive și una pentru plimbări și divertisment. Zona sportivă va cuprinde un teren pentru gimnastică aerobică, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de tenis, terenuri de volei și badminton. Zona de promenadă va avea multe alei, dar și o platformă pentru evenimente unde se vor putea organiza spectacole și alte activități culturale.

De asemenea, zona va avea sistem automat de irigații, sistem de iluminat cu spoturi de iluminare în partea de jos și stâlpi în partea de sus, dar și bănci, coșuri de gunoi și WiFi gratuit. (D.P.)

Vezi si

Primarul Dumitru Gulei a prezentat lista proiectelor prin fonduri nerambursabile derulate în comuna Ipotești în ultimii patru ani

Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproape 95 de milioane de lei, din care …