Wednesday , September 11 2024

Atelierul “Povestea scrierii și a instrumentelor de scris” a adunat în această săptămână 120 de elevi din județ la Muzeul Bucovinei

In cadrul atelierului, elevii s-au familiarizat cu noțiuni despre istoria și evoluția scrierii și a instrumentelor de scris și au experimentat scrierea pe hârtie specială, utilizând diverse instrumente de scris: toc, pană sau cărbune n îndrumați de specialiștii muzeului, copiii au creat semne grafice (linii, bastonașe, figuri etc.) cu diverse ustensile de scriere, după care au dezvoltat litere și au decorat majuscule – inițiale stilizate, ca în vechile documente existente în colecțiile muzeului

proiect muzeu

Aproximativ 120 de copii din județ au participat în această săptămână la “Povestea scrierii și a instrumentelor de scris”, proiect organizat de Muzeul Bucovinei. Scopul proiectului a fost  promovarea și cunoașterea patrimoniului cultural deținut de Muzeul de Istorie Suceava prin facilitarea accesului elevilor la activități de învățare nonformală legate de istorie, dezvoltarea abilităților în domeniul caligrafiei, stimularea elevilor spre creativitate. In cadrul atelierului, elevii s-au familiarizat cu noțiuni despre istoria și evoluția scrierii și a instrumentelor de scris și au experimentat scrierea pe hârtie specială, utilizând diverse instrumente de scris: toc, pană sau cărbune. îndrumați de specialiștii muzeului, copiii au creat semne grafice (linii, bastonașe, figuri etc.) cu diverse ustensile de scriere, după care au dezvoltat litere și au decorat majuscule – inițiale stilizate, ca în vechile documente existente în colecțiile muzeului.

“In cadrul atelierului am încercat să facem o prezentare teoretică a documentelor medievale, a filigranelor, totul făcând referire la zona Moldovei, la documentele pe care le deține muzeul în colecțiile sale. Am încercat să îi trimitem către patrimoniul pe care îl deține Muzeul Bucovinei. Specialistul nostru le-a prezentat documente, filigrane, replici din cărți, desene, inițiale stilizate, apoi, copiii au mers în sala documentelor, au avut ocazia să vadă replici ale documentelor, să vadă documente originale din vremea lui Stefan cel Mare, documente de atestare documentară a Sucevei, după care au reintrat în atelier și au început scrierea cu diverse ustensile: cu tocul, cu pana, cu cărbunele, pe diverse suporturi de hârtie: hârtie natur, pergament, hârtie care imită papirusul. Au pornit de la semne, au ajuns la litere arhaice, inițiale stilizate, au scris invitații, în pauze au făcut caligrame, au compus cuvinte”, a arătat ieri Iuliana Roșca, șefa Biroului Educație, Marketing și Comunicare din cadrul Muzeului Bucovinei, care a mai arătat că “această ediție a proiectului “Povestea scrierii și a instrumentelor de scris” a fost una pilot și că pentru următoarele ediții se dorește extinderea limitei de vârstă, astfel încât să poată participa elevi din clase mai mari și inclusiv adulți.

“Este proiectul pilot. Ne bucură faptul că nu au participat doar copii din municipiu, ci și din alte localități: Moara, Mitoc, Bilca, ceea ce înseamnă că răspund la proiectele noastre și cei din alte localități. Avem cereri pentru a organiza astfel de ateliere și pentru clase mai mari. Am fost contactați de școli, de elevi de nivelul claselor VII-VIII, care vor să participe la atelierul de caligrafie. Inițial ne-am gândit să organizăm acest atelier doar pentru elevilor claselor a III-a, a IV-a, a V—a, pentru că este vârsta la care își formează scrisul, dar avem solicitări să organizăm atelierul și pentru alte grupe de vârstă, avem solicitări inclusiv de la adulți care, tocmai pentru a afla lucruri inedite despre documentele din perioada medievală pe care le are muzeul, despre tot ceea ce face referire la istoria instrumentelor de scris, cu referire la perioada pe care noi o prezentăm în mod special”, a mai declarat ieri Iuliana Roșca.  (A.I.)

Vezi si

Turismul – cartea câștigătoare a politicii economice a PNL, afirmă senatorul Daniel Cadariu

Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu, a subliniat într-o recentă declarație de presă că …