Wednesday , April 24 2024

Asta n-aţi mai auzit-o: Florconstruct a depus contestaţie la licitaţia pe care a câştigat-o pentru salubrizare

Florconstruct 1

După contestările depuse de Rosal şi Romprest Service, chiar şi câştigătoarea licitaţiei, Florconstruct are ceva de contestat: tarifele ofertate de perdanta Romprest depăşesc nişte praguri maximale specificate în legislaţie şi nu ar fi trebuit admisă în licitaţie. De fapt, se pare că totul are la bază o strategie a celor de la Florconstruct de a scoate total din cursă un contracandidat

Incheierea cât mai curând a unui contract pentru o perioadă de opt ani de zile cu un operator de salubrizare stradală este tot mai puţin probabilă. După ce firma Rosal – actualul operator atât al serviciilor de salubrizare stradală, cât şi de colectare a deşeurilor menajere – a depus o contestaţie pentru că oferta a fost descalificată, şi firma Romprest Service a contestat procesul verbal de atribuire a contractului de salubrizare stradală către asocierea societăţilor sucevene Diasil şi Florconstrcut cu cea clujeană Brantner.
Reprezentanţii Primăriei Suceava nu au primit foarte relaxaţi cele două contestaţii, pe motiv că ar întârzia tot mai mult să fie pus în aplicare un nou contract, pe cu totul alte preţuri şi cu o strategie de slaubrizare uşor diferită faţă de cea care a fost în baza contractului din 2004 până în 2012. Si mai surprinşi au fost însă atunci când au fost informaţi despre faptul că până şi câştigătorii licitaţiei au avut ceva de contestat.
Din câte se pare, după cum au apreciat unii funcţionari din Primărie, ar fi vorba fie de o strategie a celor de la Florconstrcut de a-şi arăta “buna credinţă”, susţinând că deşi au câştigat, tot au ceva de semnalat, fie ar fi doar o reacţie de apărare faţă de o abordare ceva mai dură a celorlalte firme care au depus contestaţii.
Astfel, în vreme ce Rosal a marşat în contestaţia depusă pe faptul că a fost descalificată incorect – motivaţia oficială a comisiei de analiză a ofertelor la licitaţie fiind aceea că sunt debite restante ale Rosal la bugetul de stat deşi, în replică, Rosal susţine că legea face distincţie pentru firmele care au de recuperat bani de la stat – cei de la Romprest Service au mers pe varianta, invocată şi de Rosal la un moment dat, că asocierea firmelor care a câştigat licitaţia ar fi depus două oferte.
Dacă nu s-ar fi admis contestaţia de la Rosal, dar s-ar fi admis pe cea a Romprest Service, atunci şi oferta celor de la Florconstrcut ar fi trebuit descalificată. Prin urmare, în cursă ar fi rămas doar oferta de la Romprest Service, care a venit cu cele mai scumpe tarife şi a avut cel mai slab punctaj. Totuşi, dacă oferta acestora rămânea singura calificată, ei ar fi reuşit performanţa de a adjudeca licitaţia de salubrizare chiar de pe locul al treilea.
Probabil că fiind conştienţi de acest pericol, în contestaţia depusă de Florconstruct şi celelalte firma asociate se solicită şi descalificarea ofertei depusă de Romprest Service. Asta pe motiv că tarifele ofertate de această societate depăşesc nişte praguri maximale specificate în legislaţie. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …