Monday , May 13 2024

Asfalt “european”, turnat de Flor Construct direct în mâl

strada mitocelului 1

Locuitorii de pe strada Mitocelului din cartierul Iţcani, unde se toarnă asfalt cu bani europeni, au reclamat proasta calitate a lucrării făcute de angajaţii firmei Flor Construct. Asfalt de doi centimetri aşternut direct peste lutul uliţei, borduri care se clatină la primul şut, sunt doar două dintre deficienţele semnalate u în urma sesizărilor făcute, Inspecţia în Construcţii şi-a trimis un reprezentant la faţa locului care a confirmat justeţea constatărilor făcute de cetăţenii din zonă

Locuitorii de pe strada Mitocelului din cartierul Iţcani, “beneficiari” ai unei investiţii demult aşteptate – asfaltarea străzii care trece prin faţa caselor lor, nu au niciun motiv de bucurie că se vor şimţi de acum încolo în sfârşit orăşeni cu asfalt în faţa porţii. S-au bucurat atunci când au aflat din presă că municipiul Suceava a obţinut bani europeni pentru asflatarea mai multor străzi din oraş, printre care şi cea pe care ei locuiesc. S-au bucurat a doua oară la începutul toamnei, când au văzut că în zonă au fost aduse utilaje şi au venit lucrători îmbrăcaţi în veste portocalii, pregătiţi să se apuce de treabă, să transforme uliţa noroioasă într-o stradă adevărată. Când însă au văzut cum lucrează “meseriaşii” firmei Flor Construct, cea desemnată să asfalteze strada Mitocelului, şi-au pus mâinile în cap. Borduri lipite în beton deja întărit care la primul şut mai acătări săreau din loc, asfaltul ceva mai gros de un deget, turnat direct peste huma drumului şi multe alte asemenea, care i-au dus cu gândul pe bieţii locuitori din zonă că lucrătorii de la Flor Construct în mod deliberat lucrează de mântuială, pentru ca să-şi bată joc de ei. Oamenii au încercat mai întâi cu binişorul, rugându-i pe meseriaşi să facă treaba cum se cuvine, fiindcă e vorba de bani europeni şi cu aceştia nu te joci. Ca răspuns, locuitorii de pe strada din Iţcani au fost persiflaţi, răspunzându-li-se în doi peri. Dumitru Gelu Rusu, unul dintre cei nemulţumiţi, acum pensionar dar lucrător în domeniu, atunci când a fost în activitatea a decis să se adreseze patronului firmei, să-i ceară să dispună muncitorilor să facă treaba cum se cuvine. Nu a primit niciun fel de înţelegere de la Vasile Florea, care l-a trimis la plimbare. In zadar a încercat Gelu Rusu să îl convingă pe patronul Flor Construct că benficiarul în acte al lucrării o fi fiind Primăria, dar adevăraţii beneficiari sunt locuitorii de pe strada respectivă iar aceştia ua tot dreptul să beneficieze de o lucrare de calitate, dacă tot se face.
Ajunşi în această situaţie, cetăţenii de pe strada Mitocelului au decis să se adreseze Primăriei, Inspectoratului în Construcţie şi altor foruri care ar avea un cuvânt de spus în acest domeniu. Sesizarea a fost semnată de 15 dintre locuitorii de pe respectiva stradă. “Puteam să ne trecem toţi, oricum toată lumea semna, dar am considerat că 15 semnături sunt suficiente pentru a lăsa să se creadă că sesizarea este rodul minţii vreunui reclamagiu de profesie”, a arătat Gelu Rusu. De altfel, în scurtă vreme de la sosirea noastră pe stradă, mai multe persoane s-au adunat confirmând cele susţinute în sesizare. Pentru clarificare şi pentru că nu avem cum arăta ce se află sub stratul de asfalt aşternut de Flor Construct, prezentăm conţinutul acestei sesizări: “In aceste zile se aştern straturile de asfalt pe strada Mitocelului din Suceava – Iţcani. Un grup de cetăţeni locuitori pe strada Mitocelului, în final beneficiarii lucrărilor de asfaltare realizate de către Flor Construct Suceava, sesizăm următoarele aspecte: nu s-a decapat suprafaţa carosabilă la dimensiunea prevăzută pentru a se realiza sistemul rutier (circa 65 – 70% din lungimea de 750 metri liniari decapându-se doar la 30 – 35 de centimetri adâncime); nu s-a realizat pe tot parcursul stratul de piatră, întrucât nu s-a decapat până la 55 de centimetri, atât cât era necesar pentru sistemul rutier; stratul de 15 centimetri grosime de piatră spartă nu s-a realizat decât pe circa 300 de metri şi în grosime de 3-4 centimetri; cilindrarea a fost cu economie realizată – foarte puţină, pe trotuare aproape deloc; asfaltul de pe trotuare abia are 2-3 centimetri grosime iar pe partea carosabilă, primul strat de astfalt, de asemenea. Tinând cont de toate aceste aspecte, noi, cei care semnăm această sesizare, considerăm că lucrarea este prost realizată, de slabă calitate şi nu va rezista ani de zile, cum este prevăzut şi cum de altfel, este plătită”.
Cei de la Inspecţia în Construcţii s-au dovedit operativi în răspunsul la sesizare. Cînd mai eram la faţa locului, a descins şi un inspector al instituţiei care ne-a declarat că parte din cele sesizate se confirmă dar pentru a se stabili cu certitudine calitatea lucrărilor făcute de Flor Construct este nevoie de extragerea unor carote care să facă vizibile lucrările ascunse efectuate, urmând ca ulterior să se tragă concluziile ce se impun şi dacă este cazul să se aplice şi sancţiuni. In orice caz, “meseriaşii” de la Flor Construct vor trebui să remedieze toate deficienţele constatate. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Incendiu la acoperișul unei anexe a stadionului din Siret

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei anexe din …