Thursday , March 28 2024

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a demarat reactivarea Mănăstirii Solca şi restaurarea patrimoniului istoric al acesteia

În Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din 18 noiembrie 2020, s-a hotărât reactivarea Mănăstirii Solca, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi restaurarea patrimoniului istoric care a aparţinut acestei mănăstiri. O informare în acest sens a fost postată pe pagina de internet a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor în care se precizează că decizia a fost luată în conformitate cu art. 101, alin 1, pct. 24 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, „prin purtarea de grijă şi prin râvna ce-l caracterizează pe Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor”.

Un prim pas important a fost făcut în refacerea zestrei sfintei mănăstiri prin readucerea acasă, în ziua de 25 noiembrie 2020, prin cumpărare a unei suprafeţe de peste 5000 de mp. din imediata  apropiere, suprafaţă care cândva a aparţinut mănăstirii şi care va oferi un bun prilej să arate că ştim cum să ne refacem istoria care în anumite vremuri ne-a fost scrisă şi înfăptuită fără voia noastră „Zidită acum aproape patru veacuri, această ctitorie voievodală a avut o istorie zbuciumată, aşa cum a avut-o de altfel şi neamul nostru, cu împliniri, cu suişuri dar şi coborâşuri, cu speranţe şi uneori cu deznădejdi. O mănăstire care în vremuri de restrişte a trebuit să îşi schimbe statutul în biserică de parohie, pentru că, vorba cronicarului Miron Costin, nu sunt vremurile subt om, ci bietul om subt vremuri … Este momentul să aducem rugăciuni de mulţumire pentru acest frumos început de restaurare a unuia dintre monumentele care a arătat cândva şi va arăta peste timp vrednicia şi credinţa oamenilor acestor locuri”, se mai precizează în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (D.P.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …