Friday , April 19 2024

Arhiepiscopia Sucevei a organizat la Mănăstirea Sucevița Simpozionul Național “Moștenirea spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spațiul românesc” 

Arhiepiscopia Sucevei a organizat luni și marți Simpozionul Național „Moștenirea spirituală a Mitropolitului Petru Movilă în spațiul românesc”. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 375 de ani de la plecarea la Domnul a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.

Lucrările s-au desfășurat la Mănăstirea Sucevița, cu participarea a numeroși oameni de cultură și profesori de la facultățile de teologie din țară. Aceștia au vorbit despre activitatea culturală, politică și clericală a marelui cărturar, subliniind acțiunile sale de apărare a Ortodoxiei, conform basilica.ro. Înainte de prezentarea lucrărilor științifice, invitații au luat parte la slujba de pomenire a membrilor familiei Movileștilor, ctitorii așezământului monahal, oficiată de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic și clericii prezenți la simpozion.

Evenimentul, transmis online pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost moderat de Părintele Arhidiacon Vasile M. Demciuc, consiler eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească și lector la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Lista lucrărilor: Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Universitatea din București – „Cultură și politică în activitatea lui Petru Movilă”; Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – „Sfântul Ierarh Petru Movilă, mare apărător al Ortodoxiei: contextul, lucrarea, importanța” ; Pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, Universitatea „Ovidius” din Constanța – „Doi apărători ai Ortodoxiei în veacul al XVII-lea – Mitropolitul Petru Movilă al Kievului și Galiției, Exarh al Constantinopolului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska, și Mitropolitul Varlaam al Moldovei” ; Pr. prof. univ. dr. Alexandru M. Ioniță, Universitatea „Ovidius” din Constanța – „Binecredinciosul Voievod Miron Barnovschi Movilă”; Pr. prof. univ. dr. Ionel Ene, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – „Sfântul Mitropolit Petru Movilă – Mărturisirea de credință și implicațiile ei asupra Tainei Sfintei Euharistii în Răsăritul Ortodox”; Prof. univ. dr. Ştefan Iloaie, Universitatea „Babeș- Bolyai” din Cluj Napoca – „Mărturisirea de credință a Sfântului Petru Movilă” ; Dr. Bogdan Neculau – „Două instituții de învățământ înrudite: Academia Movileană din Kiev și Academia Vasiliană din Iași”; Pr. prof. dr. Florin Țuscanu, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului – „Episcopia Romanului în epoca Movileștilor. Câteva considerații”; Prof. univ. dr. Olimpia Mitric, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – „Considerații asupra prezenței operei tipărite a lui Petru Movilă în colecții din Moldova”; Arhim. dr. Mihail Daniliuc, Egumenul Schitului Vovidenia – Neamț – „Sinodul de la Iași și importanța lui în Ortodoxie”;  Pr. prof. Viorel Laiu, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Târgu Neamț – „Familia Movileștilor și sprijinul oferit mănăstirilor nemțene”; Protos. dr. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – „Principii duhovnicești ortodoxe și apologetica harului Duhul Sfânt în consemnarea minunilor de către Petru Movilă”; Monahul Alexie Cojocaru, Mănăstirea Putna – „Egumenii Mănăstirii Sucevița, contemporani cu Petru Movilă”; Pr. Mihai Cobziuc, directorul Departamentului Minorități și Misiune culturală, socială și identitară din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – „Un uriaș – Petru Movilă – Arhiepiscop și Mitropolit al Kievului și Galiției. Exarh al Constantinopolului, Arhimandrit al Lavrei Pecerska”; Arhidiaconul drd. Ionuț Isopescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional Teologic al Centrului Eparhial Suceava – „11 martie 1643 în istorie: adoptarea Mărturisirii de credință a Mitropolitului Petru Movilă”; Conf. univ. dr. Aurel Buzincu  – „Câteva repere ale asimilării ierarhului și cărturarului Petru Movilă în cultura românească”.

La finalul întâlnirii, părintele Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a mulțumit invitaților, organizatorilor și celor care s-au alăturat conferinței online. Simpozionul s-a desfășurat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii.

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …