Wednesday , May 8 2024

Aproximativ 100 de persoane protestează în faţa prefecturii

Aproximativ 100 de persoane – poliţişti, pensionari şi membri ai Cartel Alfa – protestează în faţa prefecturii din Suceava, nemulţumite de reducerile salariale şi de măsurile de austeritate stabilite de Guvern.
Cei aproximativ o sută de sindicalişti, membri ai Cartel Alfa, poartă în piept cocarde inscripţionate “minus 25 la sută”, dar şi pancarte pe care sunt scrise lozinci precum “V-am votat, ne-aţi înşelat!” sau “Să vă fie ruşine că nu trăim mai bine!”.
Protestatarii au strigat lozinci împotriva Guvernului şi a preşedintelui Băsescu, iar liderii de sindicat au citit revendicările acestora.
Ac]iune de protest, care a început la ora 11.00, este programata să se încheie în jurul orei 13.00.
Sindicaliştii vor stoparea disponibilizărilor, stabilirea de programe concrete de investiţii finanţate corespunzător pentru păstrarea şi crearea a noi locuri de muncă.
De asemenea, protestatarii vor să nu fie modificat Codul muncii, respectiv să nu fie desfiinţate contractele colective de ramură, cele la nivel naţional, să nu fie desfiinţată protecţia socială a salariaţilor la concediile colective, să nu fie desfiinţat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată pentru a fi transformaţi salariaţii în zilieri.
Sindicaliştii mai cer un salariu minim garantat în plată de 750 de lei, păstrarea coeficienţilor de ierarhizare din legea salarizării unice, grila de ierarhizare să rămână 1/12, nu 1/15, modificarea legii inspecţiei muncii, renunţarea la toate măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc, salariul de bază 1 să fie salariul minim garantat în plată pe economie.

Vezi si

Miercuri începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …