Saturday , April 20 2024

Aproape jumătate dintre cursanții care au urmat programul ”A doua șansă” au promovat

Programul ”A doua șansă” se adresează tinerilor și adulților care nu au urmat sau nu au finalizat învățământul primar și gimnazial și a atras 253 de cursanți din județul Suceava în anul școlar 2021-2022.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Județean, 117 cursanți au promovat programul, reprezentând 46,25% din totalul celor înscriși. Cinci unități de învățământ din județ au organizat anul școlar trecut cursuri pentru continuarea și finalizarea învățământului obligatoriu: Şcoala Gimnazială Gulia, Liceul Tehnologic Vicovu de Sus, Şcoala Gimnazială ”Grigore Ghica Voievod” Suceava, Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Şcheia și Şcoala Gimnazială nr. 3 Vicovu de Sus.

Programul este structurat pe două niveluri – învățământ primar și învățământ secundar inferior, acesta având și o componentă de pregătire profesională. Nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiția este să fi depășit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei și să nu fi participat deloc la educația școlară, să fi abandonat școala sau să nu fi absolvit, până la vârsta de 14 ani, învățământul primar. Pentru programul ”A doua șansă” – învățământ secundar inferior, se pot înscrie cei care au absolvit învățământul primar obligatoriu (inclusiv în sistemul A doua șansă) dar nu și-au continuat educația mai departe sau au absolvit o parte din clasele corespunzătoare învățământului gimnazial (V, VI sau VII), dar au abandonat școala pe parcursul acestui ciclu de învățământ.

Înscrierea în program se poate realiza, în fiecare an, în două sesiuni – octombrie și februarie. Absolvenții Programului ”A doua șansă” – învățământ primar pot urma studiile în învățământul gimnazial, iar absolvenții programului pentru învățământ secundar inferior pot urma studiile în învățământul secundar superior (ciclul superior al liceului) sau pot parcurge stagiile de pregătire practică, în urma cărora au posibilitatea de a obține și un Certificat de calificare profesională nivel 3. (O. NUȚU)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …