Saturday , April 20 2024

Aproape 50 de metri cubi de bușteni transportați ilegal au fost confiscați de polițiștii din Vadu Moldovei

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au identificat marți, 12 noiembrie, în jurul orei 13.00, pe drumul auto forestier Râșcuța, ansamblul rutier format din autoutilitara marca Mercedes și remorcă, încărcat cu material lemnos, condus de Sandu B., de 43 de ani, din comuna Bogdănești. Şoferul a prezentat pentru control avizele de însoțire emise în data de 12 noiembrie pe care erau trecute volumele de 17,58 mc buștean gater și de 31,42 mc  buștean brad.

Întrucât existau indicii cu privire la repetabilitatea transportului de material lemnos prin folosirea aceluiași aviz, în urma verificărilor efectuate și a probelor strânse s-a constatat că în acea zi, după ora 09:00, ansamblul rutier a efectuat un prim transport de material lemnos, sub codurile offline, iar în jurul orelor 13:00 a fost oprit când efectua al doilea transport.

Reprezentanții Ocolului Silvic Râșca au identificat și inventariat 49,86 m3  buștean gater specia brad aflată în ansamblul mai sus menționat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de 49,86 mc buștean gater specia brad în valoare de 14.577,06 lei a fost confiscată, buștenii fiind preluați în custodie de Ocolul Silvic Râșca. (O.S.)

 

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …