Friday , April 26 2024

Ani grei de puşcărie pentru un “loverboy“ rural care a transformat mai multe copile de 15 şi 16 ani în sclave sexuale

Un individ de 30 de ani din comuna Arbore a racolat două minore de 15 şi 16 ani, provenite din familii dezorganizate, sub promisiunea că vor avea o relaţie împreună, însă în cele din urmă adolescentele au fost păcălite şi au fost forţate să se prostitueze pentru acesta. Pentru faptele sale, bărbatul a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închi­soare. Partidele de sex se desfăşurau în casa unui alt localnic din Arbore, în vârstă de 60 de ani, care şi-a transformat locuinţa într-un bordelarestat

La data de 28 martie 2018, la ora 17.00, Poliţia oraşului Solca a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Suceava prin care inculpatul Valentin Rîpă, de 29 de ani, din comuna Arbore, a fost condamnat la pedeapsa de şase ani şi opt luni închisoare  pentru „trafic de minori”. Individul a fost găsit la domiciliul său şi reţinut. Valentin Rîpă a fost introdus în Penitenciarului Botoşani.

Judecătorii suceveni l-au condamnat pe inculpatul Valentin Rîpă la pedeapsa de şase ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de minori.

Rîpă şi Gheorghe Curjos au intrat în atenţia procurorilor DIICOT Suceava după ce au obligat mai multe copile cu vârsta de până la 16 ani să se prostitueze pentru ei. Valentin Rîpă zis „Palea” şi Gheorghe Curjos alias „Gimi” au fost arestaţi preventiv în vara anului 2016, fiind acuzaţi de trafic de minori şi complicitate la trafic de minori. Ancheta procurorilor a scos la iveală faptul că Valentin Rîpă a racolat mai multe minore de 15 şi 16 ani, provenite din familii dezorganizate, pe care le-a convins să meargă cu el la Arbore pentru a-şi face un viitor împreună. Procurorii DIICOT au descoperit că cel puţin două copile, una de 15 ani şi una de 16 ani, au devenit victime ale lui „Palea”. O minoră de 15 ani, provenită dintr-o familie destrămată, a ajuns într-un centru de plasament din judeţul Suceava după ce tatăl ei a fugărit-o de acasă. Valentin Rîpă a racolat-o pe copilă şi a dus-o la Arbore, după ce i-a promis că vor avea o relaţie şi se vor căsători în viitor.

„Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a minorei, a exploatat-o sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei cu diverşi clienţi găsiţi de acesta, o parte din sumele de bani achitate pentru serviciile sexuale fiind însuşite de Rîpă Valentin, zis Palea”, se arată într-un comunicat al DIICOT Suceava.

Toate partidele de sex au avut loc în casa lui Gheorghe Curjos în perioada anului 2015, precum şi în anul 2016. Acesta i-a permis lui Valentin Rîpă să aducă minore în locuinţa sa, unde fetele locuiau efectiv şi întreţineau relaţii sexuale cu diverşi clienţi.

Procurorii DIICOT au informaţii cum că numărul minorelor obligate de tandemul Rîpă – Curjos să se prostitueze este mult mai mare, cel puţin cinci adolescente fiind ţinute în perioade diferite în casa celui de-al doilea şi puse să întreţină relaţii sexuale contracost. Valentin Rîpă şi Gheorghe Curjos au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile în vara anului trecut, primul fiind acuzat de trafic de minori, în timp ce în sarcina celui de-al doilea a fost reţinută infracţiu­nea de complicitate la infracţiunea de trafic de minori. (Dănuţ ZUZEAC)

 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …