Monday , May 6 2024

Ani grei de închisoare pentru fraţii Scripcariu din Iţcani

Curtea de Apel Suceava i-a condamnat definitiv pe fraţii Adrian Scripcariu şi Dumitru Scripcariu, la 11 ani şi şase luni, respectiv şapte ani şi opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei doi sunt acuzaţi că au tăbărât, cu pari şi topoare, peste maşina în care erau doi indivizi ce au îndrăznit să-i înjure. După ce au spart geamurile autoturismului, aceştia i-au bătut bine şi pe cei doi ocupanţi ai vehiculului, care au ajuns cu leziuni serioase la spital

bataie tigani itcani 1 aug 2014 (3) [800x600]
Masina distrusa de fratii Scripcariu in agust 2014

Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Dumitru Scripcariu şi Adrian Scripcariu, de 32 de ani, din Suceava, împotriva sentinţei penale din 9 aprilie 2015 a Tribunalului Suceava. Astfel, Adrian Scripcariu, de 32 de ani, din Suceava, recidivist, a fost condamnat definitiv la 11 ani şi şase luni de închisoare, în timp ce fratele său Dumitru Scripcariu, de 34 de ani, din Suceava, a primit pedeapsa definitivă de şapte ani şi opt luni. Cei doi au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Fraţii Scripcariu trebuie să achite părţii civile Dumitru Bergheaua daune morale în valoare de 3.000 de euro şi lui Afin Mirel Pleşa daune morale în valoare de 2.000 de euro. Aceştia trebuie să plătească şi Spitalului Judeţean Suceava suma de 3.313,26 de lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi statului român suma de 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Reamintim că în data de 1 august 2014, în jurul orei 18.30, poliţiştii suceveni au fost anunţaţi cum că în zona Gării din Iţcani are loc un scandal între mai mulţi indivizi de etnie rromă. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că Afin Marinel Pleşa, de 19 ani şi Dumitru Bergheaua, de 33 de ani, se deplasau cu autoturismul BMW înmatriculat în Anglia în zona Gării din Iţcani, iar pe strada Aurel Vlaicu, în dreptul parcului din faţa Gării Suceava Nord s-au întâlnit cu fraţii Adrian Scripcariu şi Dumitru Scripcariu. Intre cei patru a izbucnit o ceartă, aceştia adresându-şi reciproc înjurături şi cuvinte jignitoare. Pleşa şi Bergheaua au plecat cu maşina, însă s-au oprit în faţa unei case de pe aceeaşi stradă, moment în care asupra lor au tăbărât fraţii Scripcariu care erau înarmaţi cu pari şi topoare. Aceştia au început să lovească maşina, spărgându-i parbrizul, oglinzile şi luneta, avariind totodată şi capota autoturismului. Agresorii nu s-au oprit aici, ei i-au lovit şi pe cei doi tineri din maşină, care au fost transportaţi la spital unde au primit îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit pe numele fraţilor Scripcariu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “lovire sau alte violenţe”, “distrugere” şi “tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Intre timp, încadrarea faptei a fost schimbată din lovire sau alte violenţe, în tentativă la infracţiunea de omor.
Victimele au povestit atunci că au fost agresaţi din senin, în timp ce partea cealaltă susţinea că cei doi au intrat peste ei în casă şi au atacat o femeie însărcinată. Mai mult, agresorii spun că indivizii care au ajuns la spital s-ar fi bătut între ei. La Spitalul Judeţean Suceava au ajuns rudele victimelor, fiind nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a-i calma. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …