Thursday , April 25 2024

Ani grei de închisoare pentru cei cinci indivizi din Frasin care au rupt în bătaie un tânăr

Cinci indivizi din Frasin au primit condamnări cuprinse între trei ani și 10 luni și opt ani și patru luni de închisoare după ce au lovit cu un topor în spate și in cap un tânăr pe care au continuat să-l bată cu sălbăticie și după ce căzuse la pământ. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice  

palatul de justitie Suceava [800x600]

 Curtea de Apel Suceava i-a condamnat pe inculpații Adi – Ilie Paicu la opt luni și patru luni de închisoare, Vasilică – Tudor Nergheș și Eugen – Adi Barfa la câte cinci ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii ­pu­blice, Marian – Mircea Nergheș și Nicoale – Iordan Paicu la câte trei ani și 10 luni de închisoare pentru aceleași infracțiuni. Aceștia trebuie să achite părții civile Constantin Daniel Mironiuc sumele de 30.000 de lei reprezentând daune morale și 4.000 de lei cu titlu de daune materiale. In plus, cei cinci inculpați trebuie să plătească Spitalului Județean Suceava suma de 8.136,89 de lei constând în cheltuieli de spitalizare și statului suma de 12.930 de lei reprezentând cheltuieli judiciare. Decizia judecătorilor suceveni este definitivă.

La data de 2 mai 2016, în jurul orelor 17.00 – 18.00, în timp ce se aflau înr-un bar situat pe raza orașului Frasin, persoana vătămată Daniel M., de 25 de ani și numitul A.I.A. au exercitat acte de violență de intensitate redusă asupra lui Vasilică – Tudor Nergheș. Acest incident s-a produs pe fondul stării de ebrietate în care se aflau cei trei.

Deranjat de faptul că a fost bătut de cei doi, Vasilică – Tudor Nergheș i-a contactat pe prietenii săi Eugen – Adi Barfa, Nicolae – Iordan Paicu, Adi – Ilie Paicu, precum și pe fratele său Marian – Mircea Nergheș, s-a întâlnit în cursul serii cu aceștia și împreună au convenit să-i caute pe cei care l-au agresat, iar în cazul în care îi vor găsi să-i bată la rândul lor.

În jurul orei 21.30, grupul format din cei cinci s-a deplasat la un alt local din orașul Frasin, în locul respectiv întâlnindu-se cu grupul format din persoana vătămată Daniel M. și numiții A.I.A., M.I. și P.B. Aceștia din urmă au reușit să fugă, iar în fața agresorilor a rămas doar Daniel M..

Acesta a fost lovit inițial din spate cu toporul de către inculpatul Adi – Ilie Paicu, victima a căzut, iar în continuare agresorul i-a aplicat mai multe lovituri cu același topor în diverse zone anatomice, inclusiv în zona cranio – cerebrală. In același interval de timp și profitând de faptul că victima nu se putea apăra, și ceilalți patru agresori i-au aplicat multiple lovituri cu corpuri contondente, cu pumnii și picioarele. Loviturile acestora au vizat atât zona cranio – cerebrală, cât și alte zone anatomice.

Consecința acestor acte de violență de intensitate ridicată a fost producerea unor leziuni deosebit de grave victimei, care au necesitat internarea acesteia la Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și efectuarea unor operații complexe în vederea salvării vieții.

Modul în care s-au comportat cei cinci agresori a fost de natură a tulbura ordinea și liniștea publică în zona respectivă, a determinat ca celelalte persoane aflate atunci la local, cel puțin 10 clienți, să părăsească în fugă zona sau să se ascundă pentru a nu fi la rândul lor bătute. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …