Friday , April 19 2024

Angela Zarojanu este, de ieri, noul manager interimar al Teatrului Matei Vișniec

Consiliul Local Suceava a fost convocat, luni, 8 noiembrie, în ședință extraordinară pentru a adopta un singur proiect de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu cu privire la managementul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.

Mai exact, propunerea primarului supusă aprobării CL Suceava a fost ca managementul instituției teatrale aflate în subordinea CL Suceava să fie asigurat – cu titlu interimar – de consilierul local Angela Zarojanu (PNL) până la organizarea în maximum 120 de zile a unui concurs.

Ca urmare a decesului, în 1 noiembrie, a directorului Teatrului Municipal Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, în maximum cinci zile de la data constatării încetării contractului de management, autoritatea desemnează o persoană competentă să asigure managementul instituției publice de cultură și organizează un nou concurs de management. Ei bine, prevederile legale au ridicat anumite semne de întrebare din partea unor consilieri locali care arătând că reglementările specifice fac trimitere la numire prin dispoziție sau ordin și ca atare au considerat că trebuia să fie dată o dispoziție de primar. Secretarul general al Municipiului Suceava, Ioan Ciutac a replicat că instituția teatrală este în subordinea Consiliului Local care, la rândul său, nu emite ordine sau dispoziții și, prin urmare, o omisiune sau o ambiguitate a legislației specifice instituțiilor teatrale nu poate fi reținută ca motiv pentru a i se permite primarului să ia o decizie în cazul unei structuri care nu îi este subordonată.

Primarul Ion Lungu a spus că s-a consultat cu membrii consiliului de administrație și cu maestrul Matei Vișniec și a primit ca singură propunere pe Angela Zarojanu. În susținerea ei, edilul a făcut referire la implicarea de care a dat dovadă în zona culturală, inclusiv desele participări la evenimente de profil atât ale teatrului, cât și ale altor instituții, primarul utilizând expresii ca „experiența vastă a doamnei consilier în acest domeniu” sau că „se află într-un permanent contact cu societatea civilă și lumea artistică suceveană”.

După ce a fost numită manager interimar al Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu va demisiona din Consiliului Local pentru a nu fi în incompatibilitate. Următorul supleant de pe lista de consilieri PNL Suceava este Bogdan George Păstrăv. (D.P.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …