Thursday , April 25 2024

Angajații Spitalului Județean, supărați că nu primesc tichete de Paști

Aceste tichete s-au acordat până anul trecut de către Sindicatul Sanitas. O ordonanță publicată la sfârșitul anului trecut împiedică însă reprezentanții sindicatului să mai acorde aceste tichete n în semn de protest, mai multe cadre medicale au anunta ca parasesc sindicatul.

Un val de nemulțumiri s-a abătut asupra angajaților Spitalului Județean Suceava. Aceștia sunt nemulțimiți că nu vor mai primi, ca în anii trecuți, tichete de Paști. Se pare însă că sindicaliștii Sanitas nu mai beneficiază de cadrul legislativ care să le permită acordarea acestor beneficii, însă personalul medical se revoltă și nu acceptă aceste explicații, menționînd că în alte unități spitalicești se poate. În semn de protest, la biroul conducerii Sindicatului Sanitas s-au înregistrat deja primele solicitări de părăsire a sindicatului.

”Conforma ordonanței 130 din decembrie 2021, numai angajatorii pot acorda tichete de Paști sau de Crăciun. Noi nu avem temei legal pentru a acorda. Am vreo două-trei săptămâni de când tot vobesc cu oamenii și încerc să le explic dar refuză să înțeleagă. Personalul reproșează că în alte spitale se acordă, dar noi nu ne putem asuma acest risc. Există fonduri dar ni se interzice prin lege. Purtăm discuții, împreună cu colegii mei din sindicat, cu reprezentanții Ministerului Muncii, poate reușim să găsim o soluție. Până acum s-au dat în fiecare an, de două ori, atât de Paști cât și de Crăciun. Noi acordăm ajutoare sociale pentru colegi cărora le moare o rudă de gradul I sau sau pentru cei care se confruntă cu probleme grave de sănătate și urmează tratamente costisitoare dar aceste tichete nu le putem trece în documente, drept ajutoare sociale. Până acum am primit 15 solicitări de retragere din sindicat”, a explicat Odiviu Tomșa, liderul sindicatului Sanitas din Spitalul Județean.

Aceste tichete cadou pot avea o valoare maximă de 300 lei, pentru acestea nu se datorează și nu se plătesc impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …