Friday , April 19 2024

Angajaţii Primăriei Suceava vor beneficia de creşterile salariale după 28 august

Deşi Primăria Suceava dispune de banii necesari pentru creşterile salariale, Ministerul de Finanţe este cel care va decide dacă se vor aproba sau nu majorările. Primarul Ion Lungu a mai spus că numărul salariaţilor din Primăria Suceava va ajunge la 800 

 primarie 02


Salariile angajaţilor din Primăria municipiului Suceava se vor majora cu 12% abia după ce Ministerul de Finanţe va aproba plafonul de salarii. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat că Primăria dispune de sumele necesare creşterii salariale, singurul lucru ce mai trebuie făcut este acea aprobare de la Ministerul de Finanţe. “La Bucureşti am avut discuţii şi la Ministerul de Finanţe, în ceea ce priveşte aprobarea fondului de salarii. Primăria municipiului Suceava este de acord să dea acea majorare de 12% la toţi salariaţii. Ne-am pregătit din acest punct de vedere, avem posibilităţi de buget, dar din păcate, este a doua condiţie să avem aprobat plafonul de salarii. De la Ministerul de Finanţe ni s-a spus că vom avea aceste aprobări de plafoane, după data de 28 iulie, când vor avea loc rectificări, în urma cărora sperăm şi noi să prindem câţi mai mulţi bani, pentru că, la începutul anului s-a făcut o altă formulă de calcul şi oraşele mari au pierdut bani, în detrimentul comunităţilor mai mici”, a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Seful municipalităţii sucevene a mai precizat că, în vederea bunei funcţionări a Centrului Cultural Bucovina, clădire ce se va inaugura în viitorul apropiat, va angaja şase persoane, însă acesta nu este singurul domeniu unde se vor face angajări, cele mai multe fiind propuse la Direcţia Domeniului Public. “Până atunci, noi am propus în şedinţa de Consiliu Local de mâine (astăzi n.r.), creşterea numărului de posturi la personalul contractual, pentru că la funcţiile publice ne trebuie acordul ANFP-ului. La personalul contractual vor creşte 29 de posturi, din care, cele mai multe vin la Direcţia Domeniului Public, dar şi la alte direcţii din Primărie, iar un număr de şase posturi sunt destinate Centrului Cultural Bucovina, respectiv: un administrator, un electrician, un instalator, un fochist şi două posturi de îngrijitori”, a declarat primarul Ion Lungu, care a adăugat că Centrul Cultural Bucovina este o clădire în care Primăria municipiului Suceava a investit trei milioane de euro. Totodată, Ion Lngu a spus că în măsura în care se vor aprobăa toate posturile şi pe funcţiile publice numărul angajaţilor din Primărie va creşte la 800. (Iulia-Greta NIGA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

One comment

  1. Doamna cea în vârstă când pleacă la pensie???