Tuesday , September 10 2024

Ancuța Bodnar, în curtea mănăstirii Moldovița, în straie populare și cu medaliile olimpice

Cu câteva zile în urmă, multipla medaliată olimpică Ancuța Bodnar dădea un interviu în presa centrală în care spunea, printre altele, cât de mult își dorește să ajungă în Bucovina, ca să respire aerul curat de pe meleagurile natale.

Și a ajuns, iar printre primele locuri pe care le-a vizitat, în cursul zilei de marți, 13 august, este mănăstirea Moldovița unde campioana olimpică de la Paris 2024 la canotaj (8+1 feminin) a mers așa cum merg și alți localnici, frumos îmbrăcată în straie populare din cap până în picioare.

Și totuși, Ancuța Bodnar făcea un pic notă discordantă în sensul că avea la gât și cele două medalii olimpice.

Și cum mănăstirea Moldovița – ctitorie mușatină monument UNESCO – este un reper pentru numeroși turiști, nu puțini au fost cei care au vrut să facă poze cu Ancuța Bodnar. Ba chiar, așa cum spusese în interviul dat cu câteva zile în urmă, nu doar că le-a arătat tuturor medaliile și s-a fotografiat cu turiștii, dar chiar i-a lăsat să le atingă, în special pe copiii de la Moldovița, așa cum făcuse și la Paris, cu un frumos copilaș pe care l-a ținut în brațe. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

 Peste 300 de polițiști au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate în județul Suceava

Polițiștii suceveni au transmis că activitățile de debut ale anului școlar 2024-2025 s-au desfășurat fără …

error: