Thursday , April 25 2024

Ancheta Spitalului Judeţean nu a găsit nicio culpă medicală în cazul femeii care a murit de peritonită

Pacienta a primit atenţia unui caz grav, dar diabetul a mascat semnele şi simptomele peritonitei, concluzionează raportul comisiei de anchetă. “Decesul a survenit pe fondul degradării parametrilor vitali. Noi în momentul de faţă nu găsim nicio fisură în protocoalele care au fost respectate întocmai. Un act chirurgical în aceste condiţii ar fi fost extrem de periculos pentru pacientă”, susţine purtătorul de cuvânt al spitalului. Fiul femeii decedate a reclamat că mama sa nu ar fi fost diagnosticată corect, autopsia relevând drept cauză a morţii peritonita, în timp ce ea a fost tratată de diabet conf de presa spitasl 18 ian 2018

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, a explicat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că medicii suceveni care au examinat-o pe pacienta decedată la începutul anului din cauza unei peritonite au respectat protocolul şi nu se fac vinovaţi de moartea acesteia. “Cauzele şi împrejurările care au determinat stabilirea diagnosticului au fost determinate de tabloul clinic şi paraclinic cu care pacienta s-a prezentat în UPU. Nu se evidenţiază abateri sau eventuale abateri de la normele legale. Ca urmare a identificării şi audierii nominale a membrilor echipei interdisciplinare, coro­­borat cu rezultatele testelor clinice şI paraclinice şi imagistice realizate, se reţine afecţiunea, un diabet zaharat neglijat, care a dus la mascarea simtomatologiei şi a semnelor de infecţie peritoneală. Pacienta a fost internată la ATI, prin secţia de Diabet şi Nutriţie pentru reechilibrare, a fost monito­rizată permanent în ceea ce priveşte pulsul, tensiunea arterială, glicemia, saturaţia de oxigen, diureza. Monito­rizarea a fost dublată de controlul medicului diabetolog conform protocolului, iar împreună cu medicul din ATI au stabilit planul de investigaţii. Pacienta a fost refractară la tratament datorită bolilor care au fost neglijate anterior prezentării la spital. Evoluţia cazului a fost nefavorabilă în ciuda ­te­rapiei instituite. Pe parcur­sul internării nu au fost identificate alte elemente care să suge­­reze un alt diagnostic. Decesul a surve­nit pe fondul degradării para­­metrilor vitali. Noi în momentul de faţă nu găsim nicio fisură în protocoalele care au fost respectate întocmai. Un act chirurgical în aceste condiţii ar fi fost extrem de periculos pentru pacientă”, a menţionat medicul Mihai Ardeleanu, adăugând că toate aceste observaţii sunt prinse în raportul final al comisiei de anchetă. Din această comisie au făcut parte medicii Valeriu Gavri­lovici, şeful secţiei de Chirurgie, Dorin Stănescu şeful de la ATI, Gabriela Creţeanu, de la secţia de Diabet şi Nutriţie, medicul Liviu Cîrlan, şef la UPU, cât şi şeful Oficiului juridic, Dana Manciuc.

Vă reamintim că această anchetă a fost demarată după ce fiul unei femei decedate pe data de 5 ianuarie a depus o reclamaţie, menţionând că medicii nu au diagnosticat peritonita pacientei, fapt care a dus la deces, însă medicii au explicat că diabetul ar fi mascat semnele şi simptomele de iritaţie peritoneală, iar şeful secţiei de Chirurgie, medicul Valeriu Gavrilovici, a completat că peritonita purulentă genera­lizată este o afecţiune care evoluează stadial şi era veche de cel puţin câteva zile. “Pentru a se evita alte situaţii nefericite, recomandăm analize periodice la medicii de familie”, a adăugat medicul Mihai Ardeleanu. (Cristina RUSTI)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

2 comments

  1. Din pacate realitatea este ca unii(prea multi) medici sunt indiferenti, nu asteapta decat sa’si primeasca “dreptul” si sa’si termine tura, fara sa le pese catusi de putin de ce lasa in urma..oare la aceasta doamna la un simplu ecograf abdominal nu i se vedea aceasta peritonita avansata???!!!Se pare ca la noi trebuie sa mori mai intai ca apoi sa poata sa zica si ei de ce suferea pacientul, “noroc” cu autopsia ca mai putem afla de ce suferea aproapele nostru, dar din pacate prea tarziu ca sa mai putem face ceva..NISTE INCOMPETENTI!!!!

  2. 1. Concluziile unei comisii interne sunt mereu încărcate de subiectivism.
    2. Dacă nu există culpă medicală atunci de ce l-ați acuzat pe dr. Nasie și de ce voiați să-l dați afară? Deși nu era doar el de gardă (sic!). De al doilea medic ne ferim să vorbim?
    3. In cazul unui pacient cu TCC, hematom subdural, diabetic, să înțeleg că întâi îl ținem pe secția de diabet și boli de nutriție pentru stabilizarea glicemiei, pentru că intervenția chirurgicală implică riscuri?
    4. Sa știți că nu toți pacienții sunt proști, iar mulți chiar își dau seama când la mijloc e o culpă/neglijență medicală.
    5. Nu era mai onest ca familiei sa i se spună despre riscurile operației, să semneze pe propria răspundere, iar femeia să fie operată? Poate murea, poate nu, ar fi avut o șansă măcar, dar cu o peritonită netratată nu a avut niciuna!

    Trist!