Friday , April 19 2024

Anchetă la Spitalul Rădăuți după ce o femeie de 38 de ani și bebelușul ei au murit la scurt timp de la naștere

Femeia a ajuns vineri dimineață la spitalul rădăuțean, dar a fost trimisă acasă. A revenit vineri noaptea, iar sâmbătă dimineață a născut un băiețel care nu prezenta semne vitale. După alte patru ore, femeia a murit . Conducerea Spitalului Municipal Rădăuți susține că s-au respectat toate protocoalele în vigoare și nimeni nu a greșit cu nimic  spital radauti 003tn-min

După cum v-am informat în numărul precedent al cotidianului “Obiectiv”, o femeie în vârstă de 38 de ani din Vicovu de Sus a murit la doar câteva ore de la naștere. După o confuzie regretabilă, vrem să menționăm că decesul nu a survenit la Spitalul Județean Suceava, ci la Spitalul Municipal Rădăuți.

Gravida a ajuns vineri dimineața la Spitalul Municipal din Rădăuți, unde i-a fost efectuată o injecție pentru dilatare și, pentru că după patru ore nu și-a făcut efectul, a fost trimisă acasă. La spital a revenit vineri seara, iar în cursul dimi­neții de sâmbătă născut un băiețel care, conform personalului medical ar fi avut la naștere scorul apgar 1 (nota primită de copil la naștere – n.r.), a fost resuscitat de neonatolog însă fără succes, fiind declarat decesul acestuia. După cum reiese din fișa medicală a pacientei, aceasta a născut la ora 08.43 un băiețel care însă nu prezenta semne vitale, iar medicii au început manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor extraordinare ale cadrelor me­dicale, la ora 9.05 a fost declarat decesul copilului. Starea mamei s-a deteriorat de la o oră la alta, iar după cum reiese din declarațiile medicilor, la ora 11.40 pacienta a intrat într-o stare de agitație psiho-motorie și i-a crescut foarte mult tensiunea arterială, după câteva minute intrând în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, însă din păcate fără succes, iar la ora 12.51 a fost declarat decesul pacientei Maria P., în vârstă de 38 de ani.

Cu privire la istoricul medical al pacientei, cadrele medicale au precizat că aceasta se afla în evidențele compartimentelor de Gastro-Enterologie Sucea­va și Rădăuți, cu diagnosticul de ciroză hepatică.

Femeia din Vicovu de Sus se afla la a treia naștere. Ea mai avea două fete, una de 19 și o alta de 14 ani.

Rudele femeii spun că aceasta se afla în evidențele medicale cu o ciroză hepatică veche, tratată, iar pe perioada sarcinii s-a aflat tot timpul sub supra­ve­ghere medicală. În urmă cu trei săp­tămâni femeia a primit din partea me­dicului care o supraveghea recomandarea de naștere naturală.

Conducerea unității spitali­cești din Rădăuți a anunțat ieri Direcția de Sănătate Publică în legătură cu decesul femeii de 38 de ani și al copilului ei. “Am anun­țat astăzi dimineață (n.r. ieri) conducerea DSP despre cele întâmplate și am început și noi propria anchetă. Am solicitat medicilor care au avut legă­tură cu acest caz rapoartele medicale și am constatat că au fost respectate toate protocoalele în vigoare. Cazul a fost înaintat către Comisia de Cercetare a Deceselor din cadrul spitalului. Se așteaptă rezultatele necropsiei și în funcție de raportul Comisiei de Medicină Legală vom lua măsurile necesare”, a declarat Traian Andronachi, managerul Spitalului Rădăuți.

Conform conducerii Direcției de Sănătate Publică Suceava, instituția s-a autosesizat și a declanșat o anchetă după ce la sediul DSP a ajuns o informare despre această situație de la Spitalul Municipal din Rădăuți.

„Am declanșat o anchetă administrativă deocamdată, ne-am autosesizat și așteptăm să primim documentele. Am primit o informare în dimineața acestei zilei (luni – n.r.) de la Spitalul din Rădăuți”, a declarat directorul DSP Suceava, Cătălina Zorescu.

Conform Mediafax, și Colegiul Medicilor Suceava s-a autosesizat și a început propria anchetă.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și așteaptă și ei rezultatele necropsiei, care vor stabili cu exactitate cauzele decesului, atât în cazul mamei, cât și în cel al nou-născutului. (C. R.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …