Friday , April 19 2024

Amenzi de peste 80.000 de lei primite de șoferi în week-end în urma unor controale rutiere pe șoselele din județ

În perioada 16 – 18 august, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor de profil din teritoriu au organizat și executat pe raza de competență acțiuni specifice pe linia depistării și sancționării șoferilor care conduc după ce au consumat băuturi alcoolice. ocazie cu care s-au obținut următoarele rezultate:

Au fost testați alcoolscopic 214 conducători auto, iar 34 au rămas fără permis, din care opt pentru consum de alcool, opt pentru depășiri ilegale, 13 pentru depășirea vitezei legale, doi pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și trei din alte cauze.

În total, în cele două zile de controale, echipajele rutiere au dat 167 de sancțiuni, în valoare totală de 81.315 lei.

De asemenea, au fost reținute 14 certificate de înmatriculare, iar șapte șoferi s-au ales cu dosare penale.

Astfel, sâmbătă, 17 august, la ora 19:57, echipajul din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acționa pe raza orașului, a oprit pentru control autoturismul marca Ford Focus care circula pe str. Voroneț, având direcția de deplasare str. Ştefan cel Mare către cartierul Voroneț, la volanul căruia se afla Vasile B., de 53 de ani, din municipiul Brașov.

Deoarece conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (O.S.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …