Friday , March 29 2024

Amenzi de aproape 100.000 de lei primite de transportatorii de lemn în ultima săptămână

Polițiștii au confiscat aproape 120 de metri cubi de material lemnos

Polițiștii Biroului de Combatere a De­lictelor Silvice Suceava și cei din ca­drul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Fores­tie­re Suceava și ai Direcției Silvice Su­ceava au organizat în perioada 11-17 martie acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.

83 de polițiști, doi reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava și unul din cadrul Direcției Silvice Suceava au efectuat 19 controale pe raza județului, constatând 9 infracțiuni și aplicând 186 de amenzi în valoare de 97.700 lei.

Echipele de control au confiscat în vederea stabilirii provenienței 117,08 m.c. material lemnos, în valoare de 44.400 lei și au indisponibilizat o autoutilitară în ­va­loare de circa 3.000 de euro.

Astfel, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control la data de 8 martie, pe DN 2 din comuna Vadu Moldovei, ansamblul auto condus de un bărbat de 38 de ani din comuna Bogdănești, care transporta material lemnos către o firmă din Bulgaria, respectiv cherestea de esență rășinoase. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și se bănuia că bărbatul a efectuat mai multe transporturi în baza aceluiași aviz de însoțire, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că acesta transporta cantitatea de 51,90 m.c. cherestea de esență rășinoase, și nu cea consemnată în documente. Totodată, în urma verifică­rilor, polițiștii au constatat faptul că pe 7 și 8 martie bărbatul a efectuat transporturi de material lemnos pe baza aceluiași aviz de însoțire. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății comerciale din comuna Bogdănești emitente a documentelor cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 și confiscarea materialului lemnos, în valoare de 33.164 lei.

Pe 14 martie, la ora 11.20, polițiștii Postului de Poliție Mănăstirea Humorului au oprit pentru control pe DJ 177 din localitate autoutilitara condusă de un localnic de 21 de ani, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține documente legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 4,28 m.c. cherestea de esență rășinoase. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, materialul lemnos în valoare de 2.734 lei a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic, iar autoutilitara în valoare de circa 3.000 de euro a fost indisponibilizată. (O.S.)

 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …