Wednesday , April 24 2024

Alunecări de teren în zona şoselei de centură a Sucevei (FOTO)

Tronsonul întâi al rutei ocolitoare nr. 1 a Sucevei poate fi circulat în întregime, cel puţin cu maşinile mici, însă deşi au fost remediate problemele la rosturile unui pod care făceau impracticabil traficul pe tronsonul respectiv, sunt semnale tot mai clare cu privire la problemele pe care le fac alunecările de teren, fie că este vorba de taluzurile care trebuiau înerbate, fie că este o porţiune unde este un stâlp de înaltă tensiune sau chiar partea DN 2 aflată în apropiere de intersecţia cu ruta ocolitoare

alunecari 5 [800x600]


Problemele în zona şoselei de centură nr. 1 a Sucevei nu par a se opri, dimpotrivă. Dacă în zona tronsonului al treilea sunt devoalate unele pro-bleme legate de termenele de procedurii de achiziţie publică şi calitatea stâlpilor, la tronsoanele 1 şi 2 ale şoselei de centură problemele sunt, cel puţin până acum, de altă natură.
In cazul tronsonului 1, de la intersecţia cu DN 2 de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni până la cea cu drumul judeţean ce duce spre Moara, problema cea mai mare o reprezintă alunecările de teren. Nu este vorba doar de alunecările din zona intersecţiei şi care au fost reactivate de inundaţiile din 2010 – unde s-au făcut lucrări de consolidare foarte ample, ci de alte porţiuni.
Astfel, cea mai mare problemă în prezent ar fi porţiunea situată după viaductul de peste drumul spre Hagigadar, şi unde sunt două taluzuri care, în mod normal, trebuiau măcar înerbate de ani de zile. Cum nimeni nu şi-a făcut treaba cum ar trebui, terenul a continuat să alunece de la an la an tot mai mult. Iarna asta, situaţia a devenit tot mai rea şi dacă în toamna trecută, spre exemplu, erau doar câteva porţiuni de taluz ce începeau să alunece şi şanţurile să fie colmatate, acum porţiuni de mal pe distanţe de zeci de metri s-au desprins. Din fericire, deocamdată, pământul s-a oprit în şanţurile dalate, însă indiferenţa autorităţilor responsabile de starea şoselei – chiar dacă lucrarea nu este predată, poate face ca, la un moment dat, pământul să alunece şi să obtureze un sens de mers – cel cu pericole mai mari ar fi dinspre Moara spre intersecţia cu DN 2. Surse credibile din mediul de profil au dat însă asigurări că, cel puţin în contextual actual, nu sunt pericole ca partea carosabilă a tronsonului 1 al centurii să alunece, dar au admis că trebuia făcută înerbarea pe partea respectivă şi poate chiar mai bine taluzat. Reamintim că o problemă similară a fost semnalată şi pe tronsonul al treilea – cel dintre Zidul Morţii şi intersecţuia cu DN 2 la ieşirea din Suceava spre Siret – adică zona pe care autorităţile vor să o anunţe ca fiind gata. Numai că din vară şi până acum, deşi problema a fost semnalată şi autorităţilor centrale, nu s-a luat nicio măsură la malurile care pot oricând să o ia la vale.
Nu doar aceasta este singura pro-blemă legată de alunecările de teren în zona tronsonului 1. Chiar dacă nu aparţine de lucrarea ca atare, merită menţionat cazul unui stâlp de înaltă tensiune situat foarte aproape de carosabil, exact pe zona unde un taluz dă semne clare că o ia la vale. Mai mult de atât, după cum se va observa şi din fotografiile făcute, nici postamentul de beton pe care este un picior al stâlpului cu pricina nu arată foarte bine, putând fi un risc suplimentar.
Din aceeaşi categorie a alunecărilor de teren pe tronsonul 1, chiar dacă nu ţin de proiectul în sine al centurii ocolitoare a Sucevei, menţionăm şi problemele de la DN 2. Porţiunea de drum naţional din dreptul staţiei de 110 kV, situată foarte aproape de intersecţia cu şoseaua de centură, stă să o ia la vale de mai mulţi ani. Incet, dar sigur, terenul alunecă şi a ajuns foaret aproape de acostamentul drumului. Având în vedere că încă pe acolo mai este trafic greu iar condiţiile meteo pot reactiva alunecările de teren chiar înainte de a fi gata centura, zona este foarte sensibilă. Surse demne de încredere au confirmat, sub rezerva anonimatului, că au fost demersuri din partea celor de la Drumuri Naţionale de a “lipi” partea de drum în pericol de proiectul de consolidare al terenului din zona unde s-a intervenit la tronsonul 1. Fără succes deoarece nimeni nu şi-a asumat riscul unei acuzaţii de genul “deturnare de fonduri”, în sensul ca parte din banii de consolidare a centurii să meargă şi pentru consolidarea terenului de la drumul naţional. (Dan PRICOPE)
 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …