Thursday , May 16 2024

Alte 30 de camere de supraveghere vor fi instalate în zona buncărelor de gunoi din municipiul Suceava

Viceprimarul Lucian Harșovschi a anunțat, ieri, că în municipiul Suceava sunt instalate 343 de camere de supraveghere, iar anul acesta vor fi instalate alte 30 de camere, acestea urmând a fi montate în zona punctelor de colectare a gunoiului.

„Majoritatea sucevenilor aruncă unde și cum trebuie deșeurile, dar există și o parte dintre aceștia care fac excepție de la regulă, iar noi îi vedem.

Săptămânal ridicăm deșeuri aruncate ilegal pe domeniul public sau deșeuri voluminoase puse lângă punctele de colectare dintre blocuri, noi îi vedem pe cei care aruncă și îi sancționăm”, a spus viceprimarul Harșovschi.

El i-a țndemnat din nou pe suceveni sș arunce deșeurile doar în zonele special amenajate și a reamintit că pentru deșeuri voluminoase cetățenii pot suna la Primărie, care le va ridica gratuit.

„Am spus și repet, curățenia orașului nostru este o responsabilitate comună, administrație-cetățeni. Noi facem, iar dumneavoastră o mențineți!”, a încheiat viceprimarul municipiului Suceava. (O.S.)

Vezi si

Loc de joacă modernizat de firmele de salubrizare lângă biserica Sf. Andrei din Burdujeni

Firmele de salubrizare Diasil și Ritmic fac două noi locuri de joacă în Suceava, unul …