Friday , March 29 2024

Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, ar fi fost la Dorna Arini, la o intalnire cu IPS Teodosie Snagoveanul şi mai mulţi clerici

Aleksandr-Dughin [800x600]

Geostrategul Aleksandr Dughin, ideologul neoficial al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost în ultimele zile într-o vizită în România, unde s-a întâlnit cu feţe bisericeşti din Biserica Ortodoxă Româna, în cadrul proiectului larg eurasiatic al profesorului de la Moscova, a declarat pentru HotNews.ro scriitorul Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România – Rusia. Conform unor surse, Dughin ar fi fost şi la Dorna Arini, unde ar fi avut o întâlnire cu IPS Teodosie Snagoveanul şi mai mulţi clerici ortodocşi

 
Geostrategul Aleksandr Dughin, ideologul neoficial al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost în ultimele zile într-o vizită în România, unde s-a întâlnit cu feţe bisericeşti din Biserica Ortodoxă Română, în cadrul proiectului larg eurasiatic al profesorului de la Moscova, a declarat pentru HotNews.ro scriitorul Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România – Rusia.
“S-a întâlnit cu mai multe feţe bisericeşti, pentru că are proiectul eurasiatic şi «A Treia Romă», deci pe dânsul îl interesează foarte mult feţele bisericeşti”, a spus Popa, pentru HotNews.ro. Potrivit lui Mircea Popa, Dughin a vizitat unele mănăstiri din România.
Potrivit acestuia, Dughin a venit in Romania duminica trecută şi a plecat în cursul zilei de miercuri, 25 iunie.
Contactat de HotNews, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a precizat că oficialii Patriarhiei nu s-au întâlnit cu Dughin. “Reprezentanţii Patriarhiei nu au avut vreo întrevedere cu domnul Aleksandr Dughin. Patriarhia neagă categoric vreo astfel de întâlnire”, a precizat Constantin Stoica.
Conform unor surse, Aleksandr Dughin ar fi vizitat şi unele mănăstiri din nordul Moldovei. Pentru început acesta s-ar fi deplasat la mănăstiri din judeţul Neamţ, pentru ca apoi, conform surselor, să aibă o întâlnire cu IPS Teodosie Snagoveanul şi mai mulţi clerici ortodocşi. Intâlnirea ar fi avut la loc la Dorna Arini, la complexul monahal ridicat la iniţiativa lui IPS Teodosie. Intâlnirea de la Dorna Arini se pare că a fost orchestrată de profesorul Ilie Bădescu, un apropiat al lui Dughin, autorul “cuvântului înainte” la ultima carte publicată de rus în România. De asemenea, se pare că Aleksandr Dughin ar fi vrut să ajungă şi la Mănăstirea Putna, dar conducerea acestui aşezământ a preferat să nu aibă o întâlnire cu ideologul rus.
Moscova şi “A treia Romă”
“A treia Romă”, evocată de Mircea Popa, este un element central ideologic şi mistic al doctrinei eurasianiste, promovate de Dughin şi de Kremlin în prezent. “A Treia Romă” a fost invocată de călugarul Filofei din Pskov, care, în anul 1510, desemna astfel Marele Ducat al Moscovei, într-o scrisoare catre marele duce Vasile III.
Moscoviţii ar fi trebuit astfel să-şi asume misiunea şi vocaţia soteriologică de a salva şi proteja lumea ortodoxă şi creştină, în  general, dupa căderea Romei şi a Constantinopolului.
Ideolog influent al Kremlinului, Aleksandr Dughin revitalizează în prezent doctrina eurasianistă şi conceptul de “A Treia Romă”, profesorul rus “incluzând” Romania în proiectul “spaţiului eurasiatic”.
“Cred că integrarea României în spaţiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identităţii culturale ortodoxe. In cadrul Comunităţii Eurasiatice aceasta ţară îşi va putea rezolva problemele economice şi teritoriale, dar mai mult, va fi acceptată cu bucurie”, spunea Dughin în vara lui 2013, într-un interviu pentru Vocea Rusiei, organ de propagandă oficial al guvernului rus.
Vocea Rusiei îl prezenta pe Dughin drept “unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi”. Altfel spus, ai Rusiei lui Putin, a cărei poziţie belicoasă la adresa Ucrainei readuce în prim plan, potrivit presei şi observatorilor occidentali, idealurile eurasiatice ale li-derului de la Kremlin, informează HotNews.
Cine este Aleksandr Dughin (52 de ani), filosoful şi politologul ale cărui idei se regăsesc în mai toate marile manevre ale lui Putin din ultimii ani?
In interviul din vara anului trecut, realizat pe marginea vizitei ministrului Titus Corlăţean la Moscova, ediţia in limba română a Vocii Rusiei dedica amplu spatiu editorial lui Aleksandr Dughin si perspectivelor lui asupra lumii, inclusiv asupra relatiilor Rusiei cu Republica Moldova si Romania. Cum il descria atunci Vocea Rusiei pe Aleksandr Dughin?
“Un politolog rus si unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi. Dughin a creat o teorie geopolitică inedită in care coabiteaza realpolitik-ul pragmatic si mesianismul ortodox. Totodată, filozoful rus este liderul Miscarii Eurasiatice si unul dintre fondatorii Clubului Izborsk, think-tank-ului care uneste si sincronizeaza eforturile ideologilor conservatori din Rusia.”
Printre ideile exprimate de Dughin in acel interviu:
– “Veţi vedea că a treia verigă a lanţului regional al apropierii de noua alianţă (eurasiatică – n.red.) va fi România. Mai mult, intrând în această uniune, Romania s-ar putea uni cu Moldova în care s-a fi reintegrat Transnistria. Toată lumea ar avea de câştigat!”
– “România se află la periferia Uniunii Europene, este un oaspete nepoftit, tratat mai rău decât ţările care se află în dificultate precum Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. In Uniunea Europeană, aceste ţări sunt catalogate peiorativ drept “Grupul PIIGS”, adică “grupul porcilor”. Inseamnă că în acest context România este o ţară de mâna a zecea? In Europa există o percepţie negativă şi injustă a românilor”
– “Cred că integrarea României în spaţiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identităţii culturale ortodoxe. In cadrul Comunităţşi Eurasiatice această ţară îşi va putea rezolva problemele economice şi teritoriale, dar mai mult, va fi acceptată cu bucurie, va fi apreciată la justa valoare şi va fi tratată ca un partener egal, ca un partener apropiat din punct de vedere civilizaţional. Acest aspect este foarte important pentru conştiinţa natională”
– “Faptul că am fost divizaţi de o terţă forţă, de atlantişti, şi-a jucat rolul. Ei încearcă să ne învrăjbească, comit mici acte de sabotaj şi creează o atmosferă de ostilitate, dar aceste lucruri se vor termina. Rusia şi România au prea multe în comun! Pe noi ne asteaptă o reîntâlnire si o redescoperire reciprocă in contextul unei civilizaţii comune. Deja se fac primii paşi în această direcţie. Nu le supraestimez valoarea, dar interpretez pozitiv aceşti paşi.”
Aleksandr Dughin, in 1998: Metodele noastre de acţiune – atacuri, sabotaje, incendieri, poduri aruncate în aer
Aleksandr Dughin a fost in România şi în septembrie 2013, când s-a întâlnit, printre alţii, cu fostul premier Adrian Năstase, aflat în prezent la penitenciar.
Dughin şi-a prezentat concepţiile intr-un interviu interesant luat de jurnalistul  polonez Grzegorz Górny la Moscova, martie 1998, pentru Fronda, tradus si publicat de Gelu Trandafir:
Reporter: Se spune adesea despre cercul dumneavoastră că este echivalentul rus al Noii Drepte Vest-europene. Această orientare, ce porneşte de la premiza că bătălia pentru soarta omenirii nu se poartă pe teren politic, ci cultural, deci şi-a declarat un Kulturkampf specific…
Aleksandr Dughin: Nu îmi place să fiu comparat cu ei pentru că este în fond o comparaţie cu perdanţii. De-a lungul anilor de opoziţie în Rusia am făcut lucruri la care ei nici nu au visat. Nu m-am ocupat de Kulturkampf, ci de inseminarea ideologică a forţelor politice serioase. Am lucrat cu istoria vie, nu cu arheologia. Singurul om din Vest, ale cărui idei mă frapează prin dimensiunea lor a fost Jean Thiriart – autorul ideii unui imperiu euro-sovietic. Înainte să moară a venit la Moscova, l-am găzduit aici, l-am prezentat lui Igor Ligaciov, lui Ziuganov, Baburin, …
Reporter: Europa azi are de ales: eurasianism sau atlantism. Fie merge cu Rusia, fie cu America?
Aleksandr Dughin: Dacă Noua Dreaptă europeană ne alege pe noi, înseamnă că alege elementul barbar, şi deci trebuie să adopte metodele noastre de acţiune. Trebuie să organizeze atacuri, să se ocupe de sabotaje, incendieri, să arunce în aer poduri. Anti-globalismul adevărat este distrugere şi teroare.
Reporter: Si ce face Noua Dreaptă? S-a transformat într-o sectă intelectuală. De treizeci de ani se adună şi bat câmpii la seminare domni supraponderali cu părul cărunt şi cu aer de bunici. Sigur că trebuie să citeşti cărţi, însă nu e suficient. Trebuie să creezi gherilă. Dacă eşti împotriva Noii Ordini Mondiale, atunci ia un cuţit şi pune-ţi o mască, ieşi din casă în fiecare noapte şi omoară măcar un iancheu.
Aleksandr Dughin: De aceea sunt apropiat de Noua Stângă, de Brigăzile Roşii, de Rote Armee Fraktion. Sarcina noastră nu se limitează la cultură, sarcina noastră este să facem o revoluţie reală. Pentru aceasta avem nevoie de ideologie şi pregătire intelectuală, dar fără participare concretă la acţiune, fără experienţa de front, fără botezul luptei – ne va rămâne inaccesibilă.
Reporter: Nu ştiu dacă vreunul din activiştii Noii Drepte a fost vreodată sub tir de artilerie, însă oamenii noştri nu merg numai la mitinguri, sau luptă pe baricade, ci merg şi la războaie adevărate, de ex. în Transnistria sau Iugoslavia
Aleksandr Dughin: Noua Dreaptă este doar un proiect, dar noi suntem şi proiectanţi şi realizatori, arhitecţi şi contructori. Viitorul e al nostru.
*
De ce contează ce spune acest Aleksandr Dughin, un filosof si politolog evitat, în general, de media occidentală şi luat ca referinţă ocultă de mulţi politicieni si observatori din zona atlantică?
In contextul evenimentelor din Ucraina/ Crimeea, “Putin pare, acum, sa aibă o altă agendă: să reconstruiască ce mai poate din fostul imperiu, dar pe baza unui model rusesc, mai degrabă decât unul sovietic”, scriau recent, intr-o analiză publicată de Washington Post, doi experţi in relatiile Rusia-Occident, a căror opinie este împărtăşită de mulţi in presa occidentală. Observatorii americani si europeni iau tot mai in serios “visul eurasiatic” al lui Vladimir Putin şi al cercurilor conservatoare de la Moscova. Visul este influenţat in bună măsură de curentul “neo-eurasianismului” promovat incă de la inceputurile implicării sale in viaţa publică de filosoful si politologul rus Aleksandr Dughin. (HotNews)
*
Născut in 1962, fiul unui înalt membru al spionajului militar sovietic, Aleksandr Dughin este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre învierea unui imperius rus care să reziste intereselor nord-atlantice, simpatizant al multor idei fasciste şi apropiat al Kremlinului si armatei ruse; este cunoscut pentru cartea sa “Bazele geopoliticii” şi un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin mişcarile politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolsevic National, Frontul Bolşevic National sau Partidul Eurasia. (sursa: Wikipedia).
 
 
 
 
 
 

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

2 comments

  1. Nu mai iau nimic, asta e un joc prin care incearca sa arate lumii ca ei fac ceva.
    Rusii ca popor sunt niste dobitoci. Au de calitate doar elita, politic sunt un popor de rahat ….

  2. cit mai vor rusii sa ne ia? Ne-au luat Basarabia si Bucovina, acu banuiesc ca vor sa ne bage si pe noi, cei ramasi la vest de Prut, in haznaua lor!